Criterii de etică și de integritate, luate pe semnătură de către membrii Directoratului și ai CS-ului CE Oltenia!


O verificare efectuată de auditori publici externi ai Camerei de Conturi Gorj, în perioada 8 ianuarie-30 martie 2018, la CE Oltenia, pe linia ,,controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor” a impus AGA să supună la vot, în ședința din 24 septembrie, asumarea criteriilor de integritate și etică de către membrii Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere al companiei. Noile criterii care nu s-au aplicat din 2015 la CEO trebuie să fie trecute în niște adiționale la contractele de mandat ale membrilor celor două organisme.

Consiliul de Supraveghere al CEO a dat o hotărâre în decembrie 2016 prin care se aproba Codul de etică al societății. Acesta nu este însă suficient, dovadă că verificatorii Curții de Conturi au impus în mai CEO să prindă criteriile de etică și integritate în contractele de mandat ale supraveghetorilor companiei, dar și ale membrilor Directoratului. În baza anexelor pe linia eticii și integrității, membrii celor două organisme de conducere ale CEO vor fi obligaţi să respecte Codul de etică a companiei, să denunțe conflictele de interese, să excercite un vot de abținere dacă un membru al CS-ului ori al Directoratului s-ar afla într-o situație de conflict de interese și să trateze informația confidențială cu discrețea cuvenită.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Un comentariu

  1. Care etica si integritate? Totul tine de bani si relatii la nivelul conducerii CEO. Nimeni nu e interesat de bunul mers, nu se uita la pierderi. Functionarea e mai mult din inertie, :Lasa ba ca merge s-asa! Din pacate nu le da nimeni peste bot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: