Cu MORTUL la plimbare!


Dosar de moarte suspectă pentru o pacientă decedată în Spitalul Motru, la câteva ore de la internare! Corpul neînsuflețit luat de la capelă și dus la MORGĂ, din neglijența medicului

O femeie în vârstă de 70 de ani din Motru a decedat la jumătatea acestei săptămâni în incinta unității medicale municipale în care a fost internată cu o fractură de șold, și asta cu mai puțin de 24 de ore de când a primit îngrijiri de specialitate de la medicii ortopezi ai spitalului. Medicul ortoped, implicat în mai multe comisii medicale criticate în spațiul public, a trimis însă moarta rapid din spital, încredințând-o fără prea multe explicații familiei, și asta pentru că oamenii nedumeriți nu au priceput prea bine cum de a murit femeia de la o fractură de șold. Corpul neînsuflețit a ajuns la capela din Motru, unde, însă, polițiștii din localitate au decis că trupul nu poate fi înhumat fără necropsie, așa că moarta a fost plimbată cu tron cu tot la SJU Târgu-Jiu-Serviciul de Medicină Legală pentru cele necesare.
Bătaie de joc, neglijență sau pur și simplu nepăsare, așa poate fi tradus gestul medicului care a repartizat trupul Mariei Ravariu, moartă în Spitalul Motru, aparținătorilor, fără să îi informeze că trupul trebuie supus necropsiei și fără să anunțe poliția conform procedurii, asta pentru că pacienta murise în unitatea medicală la mai puțin de 24 de ore de la internare. Poliția a intrat însă pe fir și a reglat treburile din mers. O declară chiar purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, care susține că ,, în cauză s-a întocmit dosar de moarte suspectă, decedata fiind transportată de la capelă, la serviciul de medicină legală pentru necropsie. Medicul este cel care nu a transmis familiei procedura care se aplică pentru pacienții decedați în mai puțin de 24 de ore de la internare. Pacienta avea fractura de șold dar și alte afecțiuni”.
Firma de pompe funebre a plimbat moarta până la Târgu-Jiu!
Cert este că spre stupoarea celor care au cunoscut-o pe sărmana femeie, oamenii nu au putut să-I aprindă acesteia o lumânare la căpătâi deoarece Maria Ravariu și-a făcut ultimul drum la Târgu-Jiu și asta cu doar o zi în urmă.
În ce privește medicul ortoped implicat, nu pare incredibil că acesta a vrut să scape cât mai rapid de decedată, asta pentru că într-un astfel de caz ar fi fost primul arătat cu degetul pentru un eventual malpraxis.

loading...
Loading...

Citește și

CEO, în BLOCAJ total, la nivel decizional! Vezi ce anume a determinat această situație la vârful companiei energetice!

Situație fără precedent la CE Oltenia, după ce Oficiul Regitrului Comerțului a amânat validarea mandatelor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: