Cum arată dormitorul imperial al avocatei Marilena Purdea! Are blănuri și genți de sute de mii de euro! Vezi garderoba fabuloasă

interviu1

Avocatul Marilena Purdea din Târgu Jiu este o fire perseverentă care obține tot ceea ce își propune. Este o iubitoare a modei, deținând sute de poșete, curele și perechi de încălțăminte, toate semnate de designeri internaționali cum ar fi Dolce & Gabbana, Chanel, Gucci sau Hermes. Pe lângă toate astea, adoră să șofeze și deține un Mercedes SLK model 2006 unicat în Gorj.

Reporter.: Unde ați copilărit și cum a fost acea perioadă?
Marilena Purdea: Am copilărit și am crescut în Bârsești, lângă Târgu Jiu. Provin dintr-o familie de profesori și am fost patru frați. Eu am fost cea mai mare, după mine a urmat sora mea și la o diferență de 11 și 12 ani față de mine au urmat doi băieți, de care eu și sora mea am avut grijă.

Rep: Ce liceu și ce facultate ați urmat?
M.P.: Am urmat cursurile Liceului Economic, am îmbrățișat cariera de contabil, cu toate că încă din copilărie mi-am dorit să lucrez ca jurist. M-am căsătorit la 19 ani și tot atunci m-am angajat ca și contabil. Nu am urmat cursurile Facultății de Drept pentru că m-am căsătorit și m-am angajat. În primi doi ani de la căsătorie au venit pe lume și cei doi copii ai mei o fată și un băiat.

Rep.: Vorbiți-mi un pic despre cariera dumneavoastră. Cum ați ajuns avocat?
M.P.: Am lucrat ca și contabil principal, inițial m-am angajat în comerțul mixt de la vremea anului 1976, acolo mi-a plăcut ramura informatică, apăruseră la acea vreme niște mașini de calcul numite „Felix”. Am mers la București, unde am urmat un curs, apoi am înființat un oficiu de calcul la nivelul Direcției Comerciale, eu m-am ocupat de strângerea tuturor mașinilor de calcul din rețeaua comerțului și am făcut un singur centru la nivel de Direcție Comercială, că să strângem acolo toate documentele. De acolo am plecat la Fabrica de Cauciuc, unde am lucrat un an jumătate tot în Centrul de calcul, după care m-am mutat la IMC Bârsești, la contabilitate. Am fost contabil principal, apoi inspector personal. În 1983 s-a înființat ILPP Peco și am lucrat aici ca și merciolog. Aveam în primire aprovizionarea cu produse petroliere iar aici am lucrat vreme de 14 ani. La acea vreme am cunoscut toată rețeaua Peco din țară, rafinăriile, aveam intrare peste tot pentru că eram o olteancă vorbăreață și îndrăzneață (râde). La aceea vreme, județul nostru nu ducea lipsă de produse petroliere. În 1995, mi-am înființat o societate și am deschis o benzinărie care a funcționat bine până în anul 2008, când au început să apară multinaționalele. Societatea a intrat în faliment dar am realizat pe societate un imobil, teren și construcție, care la momentul acesta s-a vândut. În 1991 am mers și am urmat cursurile unei facultăți de Drept, iar diploma de licență am obținut-o în 2006 cu media 9. Am activat ca jurist la mine la societate, iar în 2008, când societatea nu mai funcționa, m-am angajat ca jurist pe la opt societăți. În 2009 m-am apucat să promovez acțiuni pentru taxele de poluare. În februarie 2009, la nivelul județului Gorj, pe raza Curții de Apel Craiova, eu am depus prima acțiune pentru restituirea taxei de poluare auto. Când am văzut că mi-a fost admisă acțiunea în 2010, m-am ambiționat și m-am apucat să învăț pentru examenul de intrare în avocatură ca și avocat definitiv, iar 13 ianuarie 2011 sunt avocat definitiv și muncesc non-stop.

Rep: Vă considerați o fire perseverentă?
M.P.: Da. Sunt o fire foarte perseverentă, atunci când îmi propun ceva și consider că am dreptate, fac orice pentru a-mi atinge obiectivul. Tot timpul mă documentez și îmi susțin lucrările documentat. O altă realizare a mea, despre care am uitat să îți spun, este faptul că, atunci când am devenit avocat definitiv, chitanța cu onorariul de avocat și taxa de judecată am solicitat instanței să oblige Finanțele să plătească în baza Art. 274 cheltuiala reclamantului. La Târgu Jiu mi-a respins această solicitare cu motivația că Finanțele fac politica statului și eu nu am fost mulțumită și am promovat recurs. La Curtea de Apel mi s-a dat dreptate și de aici am pornit cu practică inversă. Fiind contabilă și afacerist știu ce înseamnă fiscalitatea, eu mi-am declarat și îmi declar orice venit, în perioada 2011 și până în mai 2012 eu am realizat un venit de 6 miliarde numai din taxele auto care au fost declarate și impozitate. Acum sunt contencios administrativ, m-am specializat pe această lege și muncesc non-stop (râde).

Rep: Și nu ați obosit?
M.P.: Fiind berbec, am foarte multă energie și trebuie să îmi întrețin creierul cu muncă. Eu am intrat în avocatură la 53 de ani, după aceea am avut întâlnirea de 35 de ani de la liceu și când le-am spus colegilor și profesorilor mei că eu am intrat în avocatură, au rămas șocați. Pentru mine această meserie este tot ce mi-am dorit.

Rep: Copiii dumneavoastră cu ce se ocupă?
M.P.: Fiica mea a terminat ASE-ul, iar acum are o firmă de contabilitate în București și este stabilită acolo. Este căsătorită și are un băiețel. Băiatul meu este și el căsătorit, de la el nu am nepoți și de anul trecut s-a mutat în Germania.

Rep: Vă mai pasionează și altceva în afară de munca dumneavoastră?
M.P. (râde): Da, de mică mi-a plăcut moda: Mi-a plăcut să creez articole de vestimentație și niciodată nu mi-a plăcut să port haine făcute în serie, ci doar lucruri unicate. Încă din clasa a IV-a am învățat să lucrez cu mașina de cusut și până prin 1990, când au apărut brandurile internaționale la noi, mi-am lucrat singură hainele. Înainte de ’89 aveam bijutier, cizmar, croitorul meu. Am fost pasionată de când mă știu de acest domeniu, tot timpul m-am îngrijit și mă îngrijesc, eu nu ies nici până în fața blocului nemachiată și nearanjată. Toată viața am fost elegantă, mi-au plăcut și îmi plac bijuteriile lucrurile manual.

Rep: Ce piese de mobilier din antichitate dețineți?
M.P.: Am un dormitor imperial fabricat la sfârșitul secolului XVIII începutul secolului XIX, am niște tablouri destul de vechi însă nu le cunosc exact valoarea. Mai am o mobilă de sufragerie din mahon și păr african. La fel de tare îmi plac și bijuteriile eu încă de pe vremea lui Ceaușescu aveam două kilograme de aur cumpărat. Tot timpul am investit în aur și mi se pare o investiție foarte bună. Pot spune că dețin o avere investită în bijuterii cu pietre prețioase.

Rep: Am observat că vă place să îmbrăcați haine numai de la designeri celebrii. Care ar fi preferatul dumneavoastră?
M.P.(râde): Da, am numai haine de la brandurile internaționale cum ar fi Dolce & Gabbana, Chanel, Gucci, îmi plac gențile Hermes. Am peste 100 de poșete, peste 200 de curele, peste 50 de perechi de ochelari, mai mult de 200 de perechi de pantofi, am 37 de blănuri naturale, la fel de tare iubesc și parfumurile și toate poartă inițialele unor branduri de lux. Nu îmi place să cumpăr haine de piață, nu mă îmbrac și nu m-am îmbrăcat niciodată de la piață, dețin numai haine de la brandurile internaționale. Sunt o iubitoare a modei.

Rep: Din toate orașele pe care le-ați vizitat, care v-a plăcut cel mai tare și de ce?
M.P.: Nu am călătorit foarte mult pentru că a trebuit să mă ocup de afacere, însă am mers pe vremea lui Ceaușescu în Polonia, la Varșovia, într-o stațiune de munte și am mai fost în Rusia, timp de trei săptămâni. Am vizitat și Iugoslavia, am stat o lună de zile în Siria, am vizitat și Turcia vara aceasta, unde vă pot spune că a fost superb. Am făcut croaziera pe Bosfor, în 2008 am făcut Revelionul în Italia, la niște prieteni. Vara stau cam două luni pe Litoralul Mării Negre, stau toată ziua pe plajă, iar seara merg în cluburi. Îmi place să mă distrez așa cum am mai spus, am foarte multă energie.

Rep: Vă place să șofați?
M.P. (râde): Da, foarte tare. Am 34 de ani de când sunt șofer, cred că am parcurs cu mașina aproximativ două milioane de kilometri. Am schimbat tot felul de mașini, acum am un Mercedes SLK model 2006, unicat prin Gorj. Îmi plac mașinile sport decapotabile și nici nu îmi trebuie mai mult de două locuri, pentru mine și geantă sunt de ajuns (râde).

Rep: Nu simțiți lipsa unei prezențe masculine în viața dumneavoastră?
M.P.: M-am obișnuit singură, cred că m-ar obosi prezența unui partener de viață. Cred că, dacă aș avea un bărbat în viața mea, nu aș mai putea să fac față volumului imens de muncă pe care îl am.

Rep: Gătiți?
M.P.: Da, sunt un bucătar desăvârșit, cunosc bucătăria românească, arăbească, italiană. Acasă nu prea mai am timp să gătesc, plus că în ultima perioadă mănânc numai mâncare sănătoasă, salate, grătare, însă atunci când merg la Constanța gătesc în fiecare zi.

A consemnat Alina Scăunașu

loading...
Loading...

Citește și

Stadiul implementării proiectului de construire a unui grup energetic nou de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CEO

Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei ne prezintă în interviul de mai jos …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: