Cum văd LIDERII REORGANIZAREA CEO făcută de Boza!


Directoratul a stabilit şefii din minerit. Astfel, Gheorghe Dobrițanu va conduce Direcția Minerit, urmând să fie secondat de Ion Paraschivu. Mihail Dafinoiu va fi director la EMC Motru, iar adjunct Vasile Stelian. Viorel Vulpe va conduce Cariera Roşiuţa, iar David Constantinescu, Cariera Lupoaia. Dumitru Ungureanu ar fi şef la EMC Jilţ, Petre Ceaușescu fiindu-i adjunct. Alexandru Ciobotea va prelua conducerea Carierei Jilț Nord, iar Ion Racoviță pe cea a Carierei Jilț Sud. Iustin Ioniţă va conduce EMC Jilţ. Dan Pârvulescu are o părere proastă despre noua organizare.

Liderul FNME e nemulțumit că Sucursala Motru a fost divizată în două EMC-uri, iar cea de la Rovinari nu a fost împărțită în Exploatări Miniere de Carieră. “Am o părere destul de proastă, dacă se adeverește că Sucursala Motru s-a divizat în două EMC-uri și Sucursala Rovinari nu e divizată. Dacă doreai să faci o reorganizare, o reorganizai pe aceleași principii, pe aceleași criterii. Sunt convins că sunt numiri politice, în momentul în care avem guvern politic, pentru că nu le-a făcut Institutul de Management Internațional. Adrian Marciuc probabil că apreciază această reorganizare, văzându-se pe el, pe când eu văd chestiunea în ansamblu. Îi convine lui Marciuc, pentru că, probabil, din ceea ce mi-au spus colegii din sindicatul nostru din zona Jilțului, cei care sunt în conducerea actuală a EMC Jilț sau cum se va chema sunt oameni apropiați de el”, a declarat liderul FNME.

Iovan: Să-i acordăm încredere lui Boza

Eugen Iovan este de altă părere. Vicepreședintele Federației Univers susține că Dan Pârvulescu nu știe decât să spună că unul și altul nu sunt buni. Sindicalistul din zona Turceni crede că noua conducerea a CEO nu trebuie criticată înainte de a vedea ce poate. “Haideți să-i dăm crezare. Să vedem ce va face noua conducere, poate va avea rezultatele la care ne așteptăm cu toții. Să avem stocurile de cărbune în termocentrale din toamnă, din septembrie să fim cu stocurile făcute, la 400- 500 de mii la Turceni. Dan Pârvulescu mai știe altceva? Ciurel nu a fost bun, Ciobotărică nu a fost bun, Ilie nu a fost bun, dacă nici omului acesta nu-i dăm crezare , care vrea să facă treabă, ne băgăm noi să spunem care e politic sau nu? Toată lumea are câte o opțiune. Haideți să-l lăsăm, vedem câtă treabă poate să facă și apoi să tragem o linie”, a precizat Iovan.

loading...
Loading...

Citește și

Ce face MUNICIPALITATEA cu HOTELUL de 4 stele de la stadionul din Târgu-Jiu

Spațiile comericale, dar și hotelul de 4 stele din incinta stadionului municipal stau și acum …

6 comentarii

  1. Ce pacate o fi pe judetul Gorj sa se aleaga praful de economia din cauza lui olaru?!
    Dupa smecherasul de cartier (ciobotarica) si semi-mediocrul (petroniu) a venit randul si lui olaru – omul fara CV!
    N-are CV, dar are… facebook. Pe langa poza selfie dintr-un mall (a mai vazut el la viata lui mall?!), cele pe cal ii dau adevarata valoare (cu precizarea ca-calul are IQ mai mare). La „detalii despre sorin” el a completat… „Ok” (!!!)
    M-am tot gandit de ce n-are CV?! Pai in afara de data nasterii si adresa, ce sa scrie in el?! Ca a „condus si organizat” activitatea de productie la cariera Rovinari alaturi de petroniu? Ala, petroniu ca electrician si el, olaru, ca lacatus?
    Experienta profesionala: 1987-2004 lacatus. Studii: Jiul de Sus(ce-o fi asta, o cafenea?…absolvent la 42 ani. Formare: Ok. Limbi straine: Ok. Aptitudini: Ok. Competente: Ok.
    Poate ziceti ca sunt glume. NU! Stimabililor, e realitatea pura!!! Acest om este directorul resurselor umane la o companie cu 15000 angajati! El nu stie sa scrie un CV, dar e director!
    Mereu a fost acuzat Ilie sau directorii generali ca nu vand. Lasand la o parte pe ciurel cu nota 6 pe diploma (si in sesiunea a doua), cum sa vanda CEO?! Ca sa vinzi trebuie sa ai o performanta in spate, data si de investitii, si de resurse umane, si de achizitii, si de economic. Cine să o facă?! Olaru e strain de proceduri, daca-i vorbesti de leadership, management, obiective, braimstorming, cultura organizationala, el te ia cu… cosmin popescu si cu sustinerea aluia si relatia lui cu el sau cu „n” sindicalisti vocali pe care el ii stapaneste el, gen marciuc, mamaliga…etc!
    Ca sa vanda CEO energie trebuie sa aiba o echipa „summa cum laude”, iar acum e summa cum… pagube: ciobotarica, petroniu, olaru, jianu, mocioi, chirca etc. Probabilistic vorbind, la intamplare daca numeai și tot nimereai unii mai pregatiti!
    Costreie a fost acuzat ca n-a facut nimic pt. judet, cosmin popescu sustine pe astia insirati mai inainte, din cauza carora se va alege praful de CEO si de judet. Ce păcate……!?

  2. D-le Boza, nu-i asa ca olaru ti-a zis deja ca vreun sindicalist cu care nu se-ntelege el, sau vreunul pe care l-a dat el afara, sau altul care a dat concurs cu el pe postul de director scrie la ziar, dar rezolva el tot cu cosmin popescu si cu relatiile lui afla si IP-ul celui care a scris si-ti spune cu nume si prenume!? Nu-i asa boza!?!
    Aaa…. Boza, stii cum a ajuns olaru din lacatus director, l-a remarcat mantog, ca nu avea nevoie de scara cand lipea afise in campanie, insa ciobanul asta nu are caracter, a trecut in barca de la putere adica a psd, si el, si cosmin popescu, ambii scoliti de mantog….s-au inclinat dupa cum a batut vantul si au muscat mana care i-a hranit…..asa Boza, ai grija cum l-a tradat pe mantog, l-a tradat si pe ciurel, asa te va trada si pe tine! Dar tu strigi pe sticla ca ai venit sa faci performanta!! Cu cine Boza!?! Cu olaru, care nu stie nici definitia managementului, cu petroniu care habar nu are ce sunt obiectivele strategice ale unei companii, cu analfabeta de chirca, cu jianu, cu boca care scrie toata ziua proiecte pentru clienti, cu pitaroiu…care nu stie sa citeasca niciun bilant contabil…..
    Bravo boza, da-i inainte cu olari si cu submediocrii astia si sigur vei face performanta!!!

  3. Boza, eu vreau sa-l tii pe olaru director, pana o disponibilizeaza pe nevasta-sa! Ar fi culmea acum sa dai afara economisti cu facultatea facuta la vremea ei, specialisti si sa pastrezi pe nevasta lui olaru doar cu liceul!! I-a cumparat si ei olaru o diploma de socotitoare? Vezi cum faci tu economista si pe asta, ca e criza mare in ceo. A smecherit-o olaru pana acum cu nevasta-sa, dar… astia au facut, n-au facut miting, sa vezi cu ce proteste te vei trezi pentru liceeanca, georgiana olaru!

  4. Domnule Boza,cum ati calculat de la jilt ati facut douo emc-uri si la rovinari unu?Incep sa il cred pe marciuc ,ca va e frica de el!

  5. Boza,marciuc se lauda in tot jiltul ca el si iovan te au pus la punct,si ca nu schitezi in fata lor!Dupa cum se vede treaba e clar ca au dreptate!cum sa faci domne la jilt o sucursala si la tot Rovinariul doar una!?

  6. c f l profesionist

    Domnule director Boza , maine o sa ajungeti ls Rosia , cariera unde toata lumea este corecta , unde sau nascut profesionistii….o sa vedeti aici cum adj sefului de cariera nu se dau jos din mazda in timp ca noi ceilalti facem marsuri fortate pe jos ptr ca nu sunt masini ptr schimmbare personal . Domnule director aceste autoutilitare au fost aduse ptr. usurarea muncii tuturor salariatilor si nu ptr a se plimba Chituran sau Cucaila cu eie…nu ptr a fi parcata acasa cand super LILEL nu este la munca, Nu este posibil ca nici macar acum cand mergem cate 8-9 km pe jos acest profitor ai sistemului sa nu faca diferenta dintre bunurile lui si ale unitatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: