Curtea de Conturi obligă Primăria Turburea să încaseze un miliard de la cetățeni!

drum-turburea-(5)

Curtea de Conturi a dispus ca Primăria Turburea să recupereze de la cetăţeni suma de 96.000 de lei/2013, reprezentând taxă de salubritate neîncasată.

ion-birca-primarul-din-turburea-(1)

O parte a cetățenilor nu și-au plătit această taxă, căci de la Primărie li s-a spus că au mai puțin sau chiar deloc de plată. Unii localnici spun că primarul Ion Bîrcă le-a promis în ultima campanie electorală că nu vor mai plăti taxa la gunoi, însă Curtea de Conturi nu a fost de acord cu măsura luată de şeful primăriei. Restanţa este aferentă anului 2013, după cum a stabilit controlul Curţii de Conturi. Taxa pe gunoi trebuie plătită de aproximativ 1.200 de familii din comuna Turburea. „Familiile trebuie să își achite dările către stat. Administrația a făcut eforturi financiare și când localnicii achitau taxa de gunoi. Noi, primăria, găsisem o soluție: să plătim noi o parte din taxă, dar Curtea de Conturi nu a fost de acord. Pentru cele aproximativ 40 de tone de deșeuri ridicate lunar din comună se plătea o sumă de 7.000 de lei, iar localnicii achitau către primărie doar puțin peste 4.000 de lei, restul fiind suportat de la bugetul local“, a precizat Ion Bârcă, primarul din Turburea. Primarul nu crede că suma de 96.000 lei va fi recuperată.

Unii vor să plătească, alții nu

Cetățenii sunt nemulțumiți de decizia Curții de Conturi, iar unii dintre ei spun că nu vor plăti. Cei conștiincioși declară că, dacă va fi nevoie, vor scoate banii din buzunare. „O să plătim, dacă suntem nevoiți. Nu am plătit gunoiul de mult, dar nu știu sigur, că soțul plătește dările. Dacă ne pun să mai plătim, legile sunt de vină. Unde-i lege nu e tocmeală”, a spus o localnică. „Eu nu dau gunoi și nici nu vrea să plătesc acum. Că am plătit când nu am avut gunoi de dat și m-am supărat. Am fost la primar și i-am zis că eu nu plătesc nici un leu din urmă. El ne-a spus că nu plătim gunoiul. Acum, m-am trezit că am datorii, vreo 60 de lei restanță. Eu, primăvara mă duc și plătesc toate datoriile la primărie. Mi-a zis că vor face ceva”, a spus Maria Stana din Turburea. „Cine n-a plătit, să plătească! Eu am plătit. Primarul nu ne-a zis niciodată că nu vom plăti gunoiul. Ce consumăm, trebuie să plătim! Eu nu am datorii”, a spus o altă localnică. Un bătrân din Turburea a spus că nu a scos gunoiul la poartă ca să îl ia mașina, așa că nici nu va plăti factura restantă. „Nu am adus nici un gunoi la poartă. A venit mașina și a luat de la alții, nu de la mine. Ce gunoi să am: n-am decât porci. Dacă îmi cere să plătesc, nu-l plătesc. Să vină acela cu mașina și să-mi spună că a luat gunoiul. Mă, nene, tu ești nebun, i-aș zice!”, a spus un sătean.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Un comentariu

  1. LA DRAGUTESTI CURTEA DE CONTURI E OARBA. iAR A REUSIT PP SA REZOLVE CU NISTE INSPECTORI CE AU ORBUL GAINILOR. PANA CAND TOLERATI FURTUL DIN BAN PUBLIC. RUSINEEE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: