Dan Vîlceanu: Doar mintea bolnavă a PSD-iștilor poate gândi o lege prin care părinții să-și bage la pușcărie copiii!


Liberalii cer retragerea proiectului de lege controversat care obligă copiii să le plătească părinților pensie de întreținere sub sancțiunea pușcăriei inițiat de 73 de parlamentari PSD și ALDE.
O reacție vehementă în legătură cu această inițiativă legislative a avut deputatul Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj, care s-a declarant contrariat de faptul că ”PSD-ALDE nu deschide o discuție despre problemele sistemului public de pensii și deficitul uriaș, despre problematica demografiei, despre neadaptarea legislației la piața forței de muncă. Vorbim în schimb de reglementarea unor situații de familie și care privesc oameni care au contribuit în societate, care încasează o pensie. În plus, persoanele inapte de muncă, despre care se face vorbire în lege, sunt deja în atenția statului prin legile în vigoare”, a scris parlamentarul pe contul său de pe o pagină de socializare.

Deputatul liberal Dan Vîlceanu a criticat în termini extrem de duri proiectul de lege inițiat de alianța PSD-ALDE privind pensia de întreținere și și-a argumentat poziția exemplificând cu câteva prevederi din proiectul legislativ.
”Legea reglementează inclusiv faptul că obligația părinților este față de stat și față de copii. Statul devine, așadar, “membru” al familiei; Copiii majori sunt obligați să-și întrețină părinții, bunicii sau străbunicii inapți de muncă; Pensia de întreținere se lasă “moștenire”. În situația în care copilul nu mai poate plăti pensia de întreținere, sarcina este preluată de nepot”, a scris Vîlceanu, precizând că ministrul Muncii, Marius Budăi, se află printre semnatarii legii prin care părinții își trimit copiii la închisoare.
Într-un amplu articol publicat pe site-ul pnl.ro, liderul liberal gorjean a somat PSD să retragă din circuitul legislativ acest proiect și să se angajeze public că nu va susține inițiativa, iar, în același context, a scris că cei 73 de parlamentari care au semnat această inițiativă legislativă, ar trebui să demisioneze din Parlamentul României.
”Cel mai potrivit exemplu pentru nivelul de degradare morală, mintală și politică a celor din PSD și ALDE a venit astăzi prin proiectul de lege care obligă copiii să le plătească părinților pensie de întreținere sub sancțiunea pușcăriei.

Probabil parlamentarii PSD au identificat în această soluție legislativă modalitatea prin care să-și salveze bătrânețile după dezastrul de guvernare din ultimii ani de zile, întrucât cu siguranță niciun român cu capul pe umeri nu-i va mai vota.
Această inițiativă legislativă reprezintă o culme a analfabetismului democratic și o mutație fabuloasă în mintea unor oameni care nu mai au nicio tangență cu realitatea, cu cetățenii, cu normele bunului simț.
Orice cetățean, care realizează faptul că a primit încrederea românilor pentru a exercita un mandat în numele lor, ar fi probabil incapabil măcar să gândească o asemenea monstruozitate.
Numai cineva care și-a pierdut complet uzul rațiunii poate justifica o astfel de reglementare prin faptul că tinerii care au ales să părăsească țara, tocmai din cauza PSD, pentru a-și găsi un rost în viață trebuie să fie constrânși să-și susțină părinții. Este dreptul și libertatea copiilor să facă acest lucru, și nu are nimeni căderea morală, cu atât mai puțin PSD, să judece asemenea chestiuni.
Toți cei 73 de parlamentari PSD și ALDE, care au semnat această inițiativă legislativă, ar trebui să demisioneze instant din Parlamentul României. Aceasta ar fi normalitatea, dacă România nu ar fi în situația de a avea în funcție un Parlament care sfidează voința poporului pe care se presupune că îl reprezintă. Din fericire, Liviu Dragnea nu a apucat să mai semneze și această inițiativă, căruia îi fusese rezervat primul loc pe listă.
Somăm PSD să retragă din circuitul legislativ acest proiect și să se angajeze public că nu va susține inițiativa, în cazul în care vreunul dintre semnatari nu renunță la proiect.
Dacă PSD și ALDE au ajuns la fundul sacului cu bugetul de pensii și nu știu de unde să mai facă rost de bani, le sugerăm să înceapă să concedieze din sinecuriștii, beizadelele și politrucii băgați pe ușa din dos în ultimii ani în apartul de stat, care nu fac decât să consume bani publici fără să producă vreun serviciu public”, își încheie articolul liderul liberal.

loading...
Loading...

Citește și

Cum a vândut Direcția Silvică Gorj „pielea ursului din pădure”! Un afacerist a oferit 510.000 de lei pe nimic! Statul i-a reziliat, ulterior, contractul! 😊

Despre mafia lemnului și devalizarea pădurilor presa a semnalat, de-a lungul vremii, sute sau mii …

Un comentariu

  1. Dar de ce nu dau o lege prin care sa i oblige sa țină copii la școală, facultate, sa le ofere educație……și după sa ceară…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: