Daniela Rusu, cântăreața de o frumusețe RĂPITOARE: „Prin muzică pot să îmi exprim dragostea, fericirea, dar și durerea și furia!”

danila-rusu-2

Frumusețea Danielei Rusu lasă fără suflare bărbații, iar talentul său muzical îi încântă pe cei care o ascultă. Are 22 de ani și spune despre sine că este omul care trăiește în prezent și se bucură de tot ce îi oferă viața. Trăiește o frumoasă poveste de dragoste și își dorește să evolueze pe plan profesional, căci nu își vede viața fără muzică! „Toată viața mea mi-am dorit să cânt!”, spune fata. Mai jos veți afla povestea tinerei care cânta până noaptea târziu, alături de străbunica sa, cântecele Mariei Lătărețu.

Reporter: Ce ne poți spune despre tine, Daniela?
Daniela Rusu: Am 22 de ani, m-am născut pe 18 octombrie 1993 la Târgu-Jiu. Copilăria mi-am petrecut-o în satul Ceauru, la Bălești, iar la școală am mers la Târgu-Jiu. Am absolvit Colegiul Național Tudor Vladimirescu, profil biologie-chimie. Încă din clasa a V-a, părinții m-au înscris la școala Populară de Artă, unde am studiat canto-popular cu doamna Emilia Drăgotoiu Nanu. Acum locuiesc în Craiova și sunt în ultimul an la Universitatea din Craiova unde studiez Automatica Informatizată.

Rep.: Cum este familia ta? Ce principii ți-au insuflat cei din familie?
D.R.: Familia mea a fost mereu lângă mine, indiferent de ce aș fi făcut. Tata m-a crescut, nu neapărat cu frică de Dumnezeu, ci cu frică de oameni răi, considerând că fiecare ne-am născut cu o parte bună și o parte rea. Cum ar zice copiii din ziua de azi, am o familie cool, sunt oameni deschiși la minte și probabil de asta sunt eu așa!

Rep.: Ce înseamnă prietenia pentru tine? Ești un om bogat în prieteni?
D.R.: Prietenia pentru mine este un lucru sfânt, chiar dacă nu sunt un om credincios, cred că pot spune că este un lucru sfânt. Prieteni nu am mulți, dacă stau bine să mă gândesc, am doar o prietenă, Teodora Pîrvulescu, suntem colege încă din generală. Ea e singura persoană pe care o suport în toate stadiile nebuniei! Cunosc multe persoane cu care păstrez o relație bună, de amiciție, dar… sunt un om dificil, zic eu, poate mulți ar ajunge să nu mă placă dacă m-ar cunoaște mai bine.

daniela-rusu-4Rep.: De când cânți? Cum ai descoperit că ai talent?
D.R.: Cânt de când mă știu, nu cred că îmi aduc aminte când s-a declanșat „talentul”. Am stat în Ceauru și acolo sunt cei mai buni lăutari, poate că și ei mi-au transmis cumva dragostea pentru muzică. În plus, străbunica mea avea o voce foarte frumoasă și îmi amintesc cum stăteam amândouă până noaptea târziu și cântam cântecele Mariei Lătărețu.

Rep.: Cânți alături de o formație și de Andreea Marinescu. Ce ne poți spune despre această colaborare?
D.R.: Sunt în formația Bumbescu & Bacio de 4 ani și activez ca solist de muzică populară, dar sunt alături de ei doar pentru evenimente private. Colega mea Andreea Marinescu a venit în formație acum 2 ani și ne-a adus odată cu venirea ei, frumusețea muzicii clasice. Suntem ca o mare familie, colaborarea cu băieții fiind una fructuoasă. Am mai cântat în trecut și cu alte formații, dar aici am găsit ce aveam nevoie, pentru noi muzica fiind la stadiul de venerare.

Rep.: Ce reprezintă muzica pentru tine?
D.R.: Prin muzică pot să îmi exprim dragostea, fericirea, dar și durerea și furia.

Rep.: Cât timp îți ocupă pasiunea pentru muzică? Câtă muncă depui?
D.R.: Destul de mult timp, dar destul de puțin. Spun asta pentru că mereu avem evenimente unde suntem solicitați ca formație, dar personal, am prea puțin timp pentru studiu.

Rep.: Cum te vezi peste cinci ani? Ce planuri de viitor ai?
D.R.: O întrebare dificilă… Nu am planuri de viitor, sunt mai mult omul momentului. Trăiesc foarte mult în prezent și consider că pentru mine așa este cel mai bine.

Rep.: Ce pasiuni ai și cum îți petreci timpul liber?
D.R.: Mama mi-a insuflat dragostea pentru citit, așa că citesc cam tot ce îmi cade în mână. Îmi place să gătesc și fac tot felul de experimente prin bucătărie pe care iubitul meu le mănâncă, fie că vrea sau nu.

daniela-rusus-si-jumatatea-sa

Rep.: Ești o tânără frumoasă și talentată. Cum este viața ta sentimentală?

D.R.: Sentimentele joacă un rol important în viața mea, pentru că ele sunt cele care îmi dictează starea în fiecare zi. Sunt într-o relație de 5 ani de zile, cu un bărbat deosebit. Numele iubitului meu este Avram Tiberiu, are 27 de ani și este cadru militar. Ne-am cunoscut acum 5 ani pe Facebook, deoarece el era în teatrele de operațiuni din Afganistan, dar de atunci am rămas împreună. Este singurul om care mă acceptă așa cum sunt eu și cu care am atât de multe în comun! Ce îmi bucură sufletul cel mai tare este că părinții mei îl iubesc!

Rep.: De câți ani te întreții singură, din muzică? La câte nunți, petreceri etc ai cântat până acum?
D.R.: Mă întrețin singură încă din perioada liceului, iar numărul exact al evenimentelor nu îl pot ține minte. Știu doar că sezonul 2015-2016 a fost unul plin și pot da un total de 80 de evenimente.

Rep.: Dacă nu ai avea talent muzical, ce altceva și-ar plăcea să faci/ai putea face pentru a-ți câștiga traiul? Te vezi făcând altceva?
D.R.: Îmi place informatica, despre ea învăț, probabil asta aș face. Este destul de greu să îmi imaginez ce aș face, din moment ce toată viața mea mi-am dorit să cânt.

Daniela-rusu-1Rep.: Care sunt lucrurile cele mai importante în viață? După ce principii morale te ghidezi?
D.R.: Pentru mine este important să fiu eu, să mă pot dezvolta liber, în stilul meu. Familia și sănătatea sunt cele mai importante lucruri din viața oricărui om. De ceva vreme am ajuns la concluzia că nimeni nu te înțelege la fel de bine cum o fac familia și prietenii adevărați și automat, în momente dificile, cei ce nu te cunosc suficient, vor fi primii care renunță la tine. Probabil maturizarea este de vină!

Rep.: Un gând de final!
D.R.: Tot ce vă pot transmite este să rămâneți frumoși și curați în sufletul vostru și atunci lumea o să fie măcar puțin mai bună.

loading...
Loading...

Citește și

Stadiul implementării proiectului de construire a unui grup energetic nou de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CEO

Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei ne prezintă în interviul de mai jos …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: