Dat afară din casă de polițiști, după ce și-a bătut soția și și-a amenințat soacra și fiul

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Baia de Fier, este cercetat de polițiști, după ce, luni, și-ar fi agresat soția și și-a amenințat soacra și fiul. Femeia lovită a cerut ajutorul oamenilor legii, care au emis și un ordin de protecție provizoriu în acest caz. „Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi de o femeie de 42 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul soțul său provoacă scandal la domiciliu. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul de 48 de ani, din comuna Baia de Fier, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei şi ameninţări asupra soacrei şi fiului său de 24 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Totodată, poliţiştii au emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de cinci zile, agresorul fiind evacuat temporar din locuință, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 de metri de persoanele vătămate”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Un polițist din Gorj, cu familia la emisiunea „Ce spun românii”: Cabral: „Îi place să cânte în baie și consideră că are voce”

Un polițist din cadrul IPJ Gorj, Elvis Găvănescu, a participat, joi, cu familia, la emisiunea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: