Decizia judecătorilor pentru bătrânul din Negomir, acuzat că a lăsat însărcinată o fată de 13 ani


Bărbatul de 63 de ani, din Negomir, acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu vecina lui, o fetiță de 13 ani, pe care ar fi lăsat-o însărcinată, va rămâne în arest în timpul procesului de la Judecătoria Târgu-Jiu. Decizia magistraților a fost contestată de inculpat, urmând ca verdictul să fie stabilit luni, la Tribunalul Gorj.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, cinci acte materiale şi menţine măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea din 08.05.2019. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore”, este prima decizie a instanței. Bătrânul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru viol. Anchetatorii au decis, în urma audierilor, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de act sexual cu minor, în viol.

„În continuarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, comisă de bărbatul de 63 de ani, din Negomir, procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice, fiind întrunite condițiile infracțiunii de viol, iar bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însușită ulterior și de instanță”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, în timpul cercetărilor. Surse susțin că bătrânul ar fi recunoscut fapta, precizând însă că și fata ar fi fost de acord. Bunica acesteia a sesizat Poliția, în luna mai. Bătrâna și-ar fi dat seama că este ceva în neregulă, întrucât fata a prezentat întârzieri ale ciclului menstrual, moment în care a mers cu ea la control medical. Medicii au stabilit atunci că minora ar fi însărcinată în 20 de săptămâni.

loading...
Loading...

Citește și

Un polițist din Gorj, cu familia la emisiunea „Ce spun românii”: Cabral: „Îi place să cânte în baie și consideră că are voce”

Un polițist din cadrul IPJ Gorj, Elvis Găvănescu, a participat, joi, cu familia, la emisiunea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: