sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 9:38

DECIZIE importantă pentru CEO!


Președintele României a promulgat modificările aduse Codului Silvic care vor ajuta la deblocarea a 12 excavatoare din carierele Complexului Energetic Oltenia.

Klaus Iohannis, a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 36 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, care prevede scoaterea din fondul forestier naţional a unor suprafeţe de teren, fără compensare, destinate realizării lucrărilor miniere de interes naţional. Modificările ar trebui să ducă la deblocarea fronturilor de lucru din mai multe cariere ale CE Oltenia. Printre ele se află Carierele Roșia, Jilț Sud și Nord, Tismana și Roșiuța. Proiectul are ca obiect de reglementare scoaterea din fondul forestier naţional a unor suprafeţe de teren fără compensare, nu prin achitarea taxelor prevăzute de lege, destinate realizării lucrărilor miniere de interes naţional, declarate de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit. “Beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier naţional al terenurilor necesare realizării lucrărilor miniere de interes naţional şi de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit este operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat în cazul terenurilor forestiere achiziţionate de acesta sau statul român în cazul terenurilor care au făcut obiectul exproprierii. Prin excepţie, reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a terenurilor pentru realizarea lucrărilor menţionate se realizează fără compensare şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului”, prevede textul adoptat.

loading...
Loading...

Citește și

ACUZAȚII după alegerile din FNME: Roșca a fost LUCRAT. A fost o FĂCĂTURĂ

Liderul Sindicatului Lignitul Oltenia susține că la conferința de alegeri de marți a Federației Naționale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: