DECIZIE importantă pentru o CARIERĂ din CEO programată pentru ÎNCHIDERE


Activitatea Carierei Husnicioara din județul Mehedinți a fost prelungită de Ministerul Energiei cu încă 4-5 ani. În 2017, unitatea minieră ar fi trebuit închisă, dacă ar fi fost pusă în aplicare strategia energetică a României întocmită de guvernul Cioloş.

Potrivit lui Paul Constantinescu, lider sindical de la cariera din judeţul Mehedinţi, care aparţine Complexului Energetic Oltenia, săptămâna trecută, Ministerul Energiei a avizat prelungirea licenţei de exploatare a unităţii miniere. Sindicalistul vede cu ochi buni noua strategie energetică a ţării realizată de guvernul PSD-ALDE, mai ales că au scăpat de la închidere 5 cariere din CEO. “E un lucru bun noua strategie. S-a văzut că deciziile luate în 2016-2017 pentru închiderea carierei nu erau o soluţie. În prezent, avem desfacere. Livrăm cărbune şi către CET Govora, Termocentrala Turceni, la Timişoara. Cel mai rău la capitolul investiţii, avem probleme cu utilajele, dar, în rest, este bine deocamdată. O altă problemă ar fi personalul subdimensionat. Avem probleme de funcţionare. La Husnicioara mai sunt 415 angajaţi. Ar mai fi nevoie de angajări, dar se ştie că nici situaţia companiei nu este foarte bună în acest moment pentru a face angajări. Poate dacă se va aproba acea schemă de sprijin anul viitor, va fi mai bine. Guvernanţii trebuie să facă pasul de a da acea schemă de sprijin. Până la urmă, e nevoie de energia pe bază de cărbune. S-a văzut că, mai ales, în perioada de iarnă, Complexul Oltenia are un rol important. Şi licenţa Carierei Husnicioara a fost prelungită cu încă 4-5 ani de acum încolo. Ministerul Energiei a avizat, săptămâna trecută, această propunere”, a declarat Paul Constantinescu.

loading...
Loading...

Citește și

Directori menținuți ilegal în funcții la Serviciul de Ambulanța Gorj

Ministerul Sănătății a dat aviz negativ pentru doi dintre directorii Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: