DEPUTAT de Gorj, ATAC la LIDERII sindicali din CEO!


Liderul PNL Gorj a fost deranjat de faptul că sindicaliștii nu au reacționat după ce guvernul PSD –ALDE a votat introducerea companiei de la Târgu-Jiu în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.

Dan Vâlceanu susține că sindicatele nu există în CEO. Nu-i mai reprezintă pe oameni și nu se bat pentru problemele companiei. Deputatul PNL l-a taxat, în conferinţa de presă de joi, și pe liderul FNME, Dan Pârvulescu, pentru că a declarat în presa locală că, dacă nu se va obține grupa de muncă, sindicatele vor cere altceva în schimb pentru mineri. “Unde sunt sindicatele? Este incredibil ce se întâmplă. Sindicatele nu există. Când a fost vorba de pensionarii din minerit, care au primit decizii de recalculare în minus nu au reacţionat. Acum, când este vorba despre transferul companiei de la Ministerul Energiei la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, care va afecta major activitatea companiei, sindicatele nu există. Aş vrea să-i văd, acum, pe sindicaliştii care-şi doreau mix-ul energetic. Nu să strige la mine că eu am votat împotriva înfiinţării fondului. S-a terminat cu mix-ul energetic şi ei nu spun nimic. E întârziată şi acea hotărâre de guvern privind condiţiile deosebite. Am aflat din ziare că dacă nu se va da acea hotărâre, vor cere altceva în schimb. Poftim? Cum adică să ceri altceva? Este incredibil. Nu-mi vine să cred că tot ce contează, mai nou, pentru sindicatele din CEO este să primească posturi de inspector sociali, clase salariale sau nu ştiu ce sinecuri. Este o linişte absolut deranjantă în minerit. Indiferent cât mă vor înjura ei şi prietenii lor pesediştii, nu mă voi opri. Voi spune ce probleme sunt până vor face ceva. Tot ceea ce pot face e să-l înjure pe Vâlceanu că nu știu ce face cu o pădurice. Păduricea lui Vâlceanu, aia e problema sindicatelor din Gorj”, a mai spus liderul PNL Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ din Targu Jiu mai are de asteptat

Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ ar fi trebuit să funcţioneze în Casa „Barbu Gănescu“ începând cu …

Un comentariu

  1. Mai lasa gargara dom’ deputat , ai distrus organizatiile PNL din Gorj , le ai slabit intentionat , ai facut targuri cu PSD ul nominalizand candidati PNL slabi in asa fel incat sa castige alegerile candidatii PSD . Acum incepi sa te dai fata mare ? Cam tarziu .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.