Deputatul Iriza şi-a rezervat postul din Hidroelectrica pe perioada mandatului. Maioreanu i l-a conservat pe al nevestei

maioreanu-iriza

Este clar că despre jaful şi şmenurile de la Sucursala Hidroenergetică Tg-Jiu a Hidroelectrica se pot scrie romane întregi, însă am lăsat mai spre finalul dezvăluirilor noastre partea din poveste în care apar politrucii.
Împinşi pe funcţii călduţe şi foarte bine plătite de către partid, unii dintre aceştia nu se mai dau duşi din sistem decât odată cu ieşirea de la putere a orânduirii politice în care activează.
Aşa se face că, în timp ce la SH Tg-Jiu s-au făcut în ultimii doi ani peste o sută de disponibilizări, de postul lui Scarlat Iriza, pe care l-a ocupat în cadrul companiei înainte să fie ales deputat, nu s-a atins nimeni.
Un alt privilegiat al sistemului este Andrei Maioreanu, care „s-a dat” disponibilizat, dar şi-a lăsat soţia în cadrul Hidroelectrica, iar el ocupă o funcţie importantă într-o companie nou înfiinţată – care asigură serviciile de mentenanţă producătorului de energie.

Ce afacerişti a conectat Iriza la bugetul Hidroelectrica

Partidul Social Democrat le-a descoperit calităţi profesionale excepţionale unora dintre membrii săi, aşa că nici vicepreşedinţii organizaţiei judeţene Gorj, Scarlat Iriza şi Andrei Maioreanu, nu au făcut excepţie.
În aprilie 2009, Scarlat Iriza a fost numit consilier de specialitate în cadrul Hidroelectrica, mai precis, sfătuitor al directorului SH Tg-Jiu în probleme de investiţii. Activităţile şi responsabilităţile sale nu aveau legătură cu studiile, Iriza fiind la bază inginer electrotehnist, ci vizau chestiuni mai pretenţioase – cum ar fi asigurarea reţelei de relaţii necesare dezvoltării activităţii sucursalei şi societăţii, ori legate de  coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii acesteia.
La nivelul unei companii de talia Hidroelectrica, lucrurile nu par deloc simple, ci din contră, însă cum atribuţiunile de serviciu rămân doar pe hârtie în cazul unor personaje cu susţinere politică, şi Iriza a profitat la maximum de meteahnă.
Atât de tare s-a implicat consilierul „de specialitate” în asigurarea reţelei de relaţii, încât cei cu care avea conexiuni din lumea afacerilor au fost conectaţi la robinetul cu bani al Hidroelectrica.
Unul dintre aceştia este Mihai Puiu, patronul firmei Metalcolect Prod SRL Tg-Jiu, care a prins cel puţin o afacere extrem de profitabilă cu Hidroelectrica Tg-Jiu. Sute de tone de fier vechi ce a provenit în urma dezafectării unor galerii de subteran la centrala hidrotehnică de la Vâja, au fost achiziţionate de la Hidroelectrica de firma afaceristului la un preţ de achiziţie extrem de atrăgător şi în urma unei licitaţii cel puţin dubioase.
O altă societate conectată la banii producătorului de energie în urma lobby-ului făcut de Iriza este cea a ginerelui omului de afaceri Ion Firiza. Firma a împărţit frăţeşte aproape 13 miliarde de lei vechi cu cea a primarului de la Padeş, Mihai Troacă, pentru deszăpeziri. Dacă societatea lui Troacă a prestat pe drumurile de acces ale Hidroelectrica la barajele şi centralele hidrotehnice din zona de vest a judeţului, Deltasoft SRL a făcut deszăpeziri la Tg-Jiu, Vădeni şi Clocotiş. În iarna 2012-2013, documentele aferente decontărilor lucrărilor de deszăpezire relevă faptul că Hidroelectrica a plătit firmele care au prestat acest serviciu şi în perioada cât afară au fost 20 de grade Celsius.

Deputatul are postul de consilier rezervat

La o aşa activitate prodigioasă, alegerea lui Iriza ca deputat a însemnat o mare pierdere pentru companie. Astfel, deşi în ultimii doi ani de la SH Tg-Jiu au fost disponibilizaţi peste o sută de salariaţi, personal TESA sau muncitori simpli, Scarlat Iriza a devenit indispensabil pentru producătorul de electricitate: după accederea sa în Parlament, contractulul de muncă al acestuia a fost suspendat de drept, pentru „exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel”.

facs-iriza-an Deci, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol SPRL, mai pe scurtătură, Remus Borza, este nevoit să-i ţină locul ocupat lui Iriza. De altfel, în decizia din 20 iunie a.c, prin care Euro Insol a stabilit structura de personal a entităţilor organizatorice din cadrul SH Porţile de Fier, postul de consilier al lui Scarlat Iriza e neclintit.

Maioreanu s-a sacrificat pentru postul nevestei

În iulie 2009, deci la trei luni după Iriza, o altă capacitate a PSD a fost impusă în postul de director adjunct dezvoltare în cadrul SH Tg-Jiu: Andrei Maioreanu. Acesta a avut o ascensiune rapidă în cadrul companiei, devenind, după numai o lună de zile, consilierul personal al directorului general al Hidroelectrica, la nivel central. După alte patru luni de zile, Maioreanu a devenit inginer şef specialist, iar mai apoi, în ianuarie 2012, s-a întors la Tg-Jiu, pe un post de „şmecher”, având atribuţii de avizare a documentaţiilor la lucrările subterane de pe Defileul Jiului. În aceeaşi perioadă a mai prins o funcţie extrem de importantă, de membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica. În iunie, anul trecut a pierdut acest post şi a fost disponibilizat şi din cel de la Hidroelectrica. Toată presa locală a relatat atunci ca pe un eveniment deosebit disponibilizarea vicepreşedintelui PSD. De fapt, între Maioreanu şi Remus Borza a existat o înţelegere, aceea de a o menţine pe soţia sa, Oana, în cadrul Serviciului managementul utilităţilor din Hidroelectrica pe postul de referent de specialitate, fiind singurul angajat al unui compartiment denumit „administrarea patrimoniului”.

facs-maioreanu-an Faptul că doamna Maioreanu este tratată diferit de administratorul judiciar este confirmat de ultimele sancţiuni primite de 14 salariaţi sau şefi ai acestora care au făcut parte din comisiile de inventariere. Oana Maioreanu a fost chiar preşedintele unei astfel de comisii şi, deşi membri ai comisiei pe care a coordonat-o au fost sancţionaţi disciplinar de supracomisiile venite de la Bucureşti, ea a scăpat basma curată.
Băiat descurcăreţ, Andrei Maioreanu a fost angajat, din august anul trecut, adică exact de la înfiinţare, în funcţia de director general adjunct, în noua societate (Hidroelectrica Serv SA), cea care prestează serviciile de mentenanţă pentru producătorul de energie.
La scurt timp după instalarea în funcţie, Maioreanu a făcut şi prima victimă – directorul Sucursalei pentru Reparaţii şi Servicii Porţile de Fier, Lucian Mazilu, a demisionat din funcţie ca urmare a „comportamentului de vătaf al directorului adjunct Andrei Petrişor Maioreanu, care țipă, bate cu pumnul în masă, îi jigneşte şi ameninţă pe toţi cei care nu îi cântă în strună”.
Cam aceştia sunt oamenii împinşi de partid să-i consilieze pe directorii Hidroelectrica.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

2 comentarii

  1. Priviti-i atent pe cei doi!!! Dar foarte atent!!! Ce figuri au!!!??? Tari de tot!!!
    ASTA E ROMANIA LOR!!!
    Romania noastra e alta!!

  2. niste imbuibati votati de …prosti si fripturisti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: