DEZASTRU în bugetul public al județului! PREJUDICIU de 7,2 milioane de lei descoperit de Curtea de Conturi. Iată ce CHELTUIELI ILEGALE au făcut primarii


Un raport al Curții de Conturi privind activitățile de control efectuate, anul trecut, la primăriile, societățile comerciale de interes local și la alte instituții publice din Gorj relevă efectuarea ilegală a unor cheltuieli bugetare, nerespectarea principiilor economicității, eficienței şi eficacității în utilizarea fondurilor publice, adică jaful din banii publici. Inspectorii de conturi au consemnat prejudicii în sumă de 7.203.000 de lei, cele mai grave cazuri de încălcări ale legii fiind la primăriile Fărcășești, Drăguțești, Peștișani și Săcelu.

Bălu a plătit pelerinajele electorale la mănăstiri din bugetul local


Inspectorii Camerei de Conturi Gorj au descoperit că fostul primar de la Fărcășești, Dănuț Bălu, a plătit, din bugetul local, 19.000 de lei pentru publicitate în mass-media, în baza unor documente care nu justifică realizarea acelor activități în concordanță cu scopul obiectivele si atribuțiile instituției pe care a condus-o până în luna iunie a anului trecut. Bălu a efectuat cheltuieli nelegale în sumă de 370.000 de lei, pentru servicii juridice prestate în baza unor contracte încheiate de Primăria Fărcășești, fără respectarea reglementarilor legale privind achizițiile publice, fără asigurarea unei concurențe reale, fără respectarea principiilor privind buna gestiune financiară, conducând la costuri mari pentru entitate față de cheltuielile ce le-ar fi realizat dacă nu se proceda la desființarea postului de consilier juridic existent în organigramă. Fostul primar a transferat 91.000 de lei din bugetul local în contul unor biserici, banii fiind utilizați, în realitate, pentru plata unor servicii neprevăzute de legislația în vigoare, respectiv organizarea hramurilor locale și deplasarea enoriașilor în pelerinaj la mănăstiri. Bălu nu a finanțat doar turismul ecumenic electoral din bani publici și a efectuat cheltuieli cu “analize medicale” cu titlu de asistență socială, fără respectarea prevederilor legale privind acordarea de beneficii sociale. Cu alte cuvinte, fostul primar a plătit 26.000 de lei din banii comunității consultațiile oftalmologice acordate cetățenilor în preajma alegerilor locale. În acest mod, prin încălcări repetate ale legislației privind gestionarea fondurilor publice, Dănuț Bălu a prejudiciat bugetul local cu suma de 779.000 de lei.

Moșoiu a încasat nelegal 47.000 de lei


Un alt fost primar care și-a bătut joc de bugetul public al comunei este Vasile Moșoiu, de la Drăguțești.
Primăria condusă de Moșoiu nu a înregistrat în contabilitate, urmărit și încasat redevența datorată de concesionari în sumă de 106.000 de lei, pentru un teren aflat pe râul Jiu, exploatat în vederea obținerii de produse de balastieră, calculându-se penalități pentru neplata la termen, în sumă de 771.000 de lei. La derularea contractului de concesiune, inspectorii de conturi au mai constatat că pentru compensările obligațiilor de plată ale primăriei, reprezentând balast, cu redevența datorată de concesionar nu există documente justificative legal întocmite, care să reflecte realitatea tranzacțiilor înregistrate de primărie în luna septembrie 2012.
În anul 2015, Moșoiu a acceptat la plată 14.000 de lei, pentru cheltuieli cu carburantul pentru mașina din dotarea primăriei Dacia Logan, GJ-11- PNL, care nu au avut la bază documente justificative legale: foi de parcurs și fișe de activități zilnice, din care să rezulte legalitatea consumului și necesitatea achiziției acestuia.
Fostul primar a acceptat la plată 80.000 de lei, ce rezultă din ajustarea valorii totale a situațiilor de lucrări privind Alimentare cu apă
sat Urecheşti, reabilitare și extindere rețea apă sat Iași, fără ca firma care a executat lucrările să prezinte documente justificative prin care
să se facă dovada că în perioada respectivă au existat fluctuații ale prețurilor pentru acele resurse care au fost puse în operă.
Și ca tacâmul să fie complet, prin dispoziția nr.125/01.07.2014, Moșoiu și-a stabilit un salariu mai mare, încasând 47.000 de lei, sume necuvenite peste indemnizația legală, iar prejudiciul total în dauna bugetului public, în vremea domniei acestuia, se cifrează în jurul
sumei de 710.000 de lei.

Primarul de la Săcelu, plăți ilegale pentru membrii familiei sale


La Peștișani, fostul primar Florin Pavel a efectuat plăți nelegale, în baza contractelor încheiate în perioada 2013 – 2016, fără îndeplinirea obiectului prevăzut în acestea, respectiv asistență juridică și reprezentare pentru primărie, în sumă de 23.000 de lei. Inspectorii de conturi au constatat ceea ce presa a dezvăluit în urmă cu ceva timp, și anume că izlazul comunal Boroşteni, ce aparține domeniului public al UATC Peștișani în suprafață de 124 ha, a fost dat în folosință gratuită,
fără a fi concesionat cu plata unei redevențe, stabilită în timpul auditului la suma de 75.640 lei. Adică Primăria Peștișani a pierdut acești bani, iar doi afaceriști locali au primit cadou islazul pe care încasează subvenții APIA.
O situație care frizează penalul a fost descoperită de inspectorii Curții de Conturi la Primăria Săcelu. Actualul primar, Florin Jurebie, a ordonanțat şi plătit 266.000 de lei familiei sale cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor ocupate de Sala de sport şi Teatrul de vara. Inspectorii de conturi au precizat că acestea sunt
cheltuieli nelegale, rezultate din actualizarea eronată a sumelor ce reprezentau obligaţii de plată ale Primăriei Săcelu.
loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: