duminică , 15 decembrie 2019 - 2:40

Din această noapte, România va fi cuprinsă de ninsori. Temperaturi sub 0 grade și vânt, anunță ANM

Meteorologii anunţă răcirea accentuată a vremii în următoarele zile, dar şi precipitaţii sub formă de lapoviță și ninsori. În unele zone, temperaturile nocturne vor scădea sub zero grade încă din această noapte.

„Chiar dacă răcirea din ultimele două zile va aduce valori în bună parte din ţară mai coborâte, mai ales în zonele depresionare din estul Transilvaniei şi în Moldova, contăm că abaterea termică de la începutul lunii şi până în prezent va face ca luna octombrie să rămână într-un top trei al celor mai călduroase luni octombrie din istoria măsurătorilor”, explică Elena Mateescu, director general ANM.

Începând de marţi, vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a regiunilor ţării, în multe zone temperaturile urmând a fi mai mici decât cele normale în această perioadă. În unele zone, temperaturile nocturne vor fi negative, iar la munte vor cădea precipitaţii.

În Banat, din data de 29 octombrie, vremea se va răci accentuat, astfel că temperaturile vor deveni treptat apropiate de normalul perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 14…17 grade în 29 octombrie la 10…12 grade în intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 16…19 grade, mediat regional. Aceeasi evoluţie o vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 2 şi 4 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 4…8 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 29 octombrie şi din nou în perioadele 2-3 noiembrie şi 6-8 noiembrie.

În Oltenia, din data de 30 octombrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în general sub limitele climatologic specifice perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 18…20 de grade în 29 octombrie la 9…12 grade în intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori apropiate şi chiar peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 15…17 grade, mediat regional. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 2 şi 6 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 5…8 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie şi din nou în perioadele 3-4 noiembrie şi 6-7 noiembrie.

sursa: a1.ro

loading...
Loading...

Citește și

Țeavă cu rachiu, pe sub graniță!

Ingeniozitatea contrabandiștilor nu are limite. Poliția din Ucraina a descoperit o țeavă care transporta alcool …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: