miercuri , 11 decembrie 2019 - 10:49

Din ce în ce mai mulți gorjeni se tratează în străinătate

bondoc

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj au spus că numărul cetăţenilor care solicită tratament la clinici şi spitale din afara ţării este în creştere faţă de anii trecuţi. De la începutului anului şi până în prezent, 63 de asiguraţi ai Casei au beneficiat de decontări, în urma cererilor pe care le-au depus şi care le-au fost aprobate.

Numărul celor cărora le-au fost aprobate formularele pentru tratament în clinici din străinătate aproape că s-a dublat, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Gorjenii au identificat o clinică peste hotare la care s-au putut trata, au iniţiat demersurile pentru a putea beneficia de decontarea serviciilor medicale de care avea nevoie, dar care nu erau oferite în România. Toate cheltuielile pentru serviciile medicale şi tratamente sunt decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate, conform prevederilor legale. Sunt și persoane ale căror cereri nu sunt aprobate. Principalele ţări unde gorjenii au mers să se trateze sunt: Germania, Spania, Franța, Austria și Italia: „Avem mai multe tipuri de beneficiari, respectiv în baza cunoscutelor formulare. Avem şi foarte mulţi cetăţeni care s-au tratat cu ajutorul cardului european de sănătate. Este vorba de urgenţe, unde sunt cele mai multe cazuri – 49, faţă de numai 5 anul trecut. Mai avem gorjenii care au făcut tratament în străinătate şi au solicitat rambursări la nivelul tratamentului din România. Mai avem şi cinci beneficiari în baza unei directive europene care a intrat în vigoare recent. La formulare e vorba de intervenţii chirurgicale, iar la carduri europene, de intervenţii de urgenţă. La formularul E 126 nu e vorba numai de tratamente, ci chiar doar de consultare la un medic specialist”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

DISCUŢII privind realizarea unui SPITAL MUNICIPAL la Târgu-Jiu

Marcel Romanescu a prezentat, marţi, într-o conferință de presă, noutăţile legate de noi investiţii în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: