DIRECTOR din CEO, MESAJ pentru noii membri CA ai Minprest Rovinari


Liberalii Sorin Chircu, Ion Dragu, Robert Ciocioi și Elena Vintilescu sunt propunerile PNL pentru posturile din Consiliul de Administrație al societăţii prestatoare de servicii în Complexul Oltenia.

Promovarea noilor administratori ai Minprest Serv Rovinari urmează să fie făcută în această săptămână. Potrivit lui Gabriel Giorgi, ședința Adunării Generale a Acționarilor va avea loc, joi, 19 decembrie. Directorul Minprest Rovinari nu comentează pe maginea propunerilor făcute de PNL Gorj. Spune că acționarul majoritar, Complexul Oltenia, este cel care trebuie să și-i asume sută la sută. În ceea ce-l privește, Giorgi spune că are mandat de conducere la Minprest Rovinari până la sfârșitul lunii februarie 2020. “ Noii membri CA le transmit că vor veni într-o societate care, din punct de vedere financiar, e stabilă. Nu e nicio problemă din punct de vedere economic”, a declarat directorul societății prestatoare de servicii. Gabriel Giorgi afirmă că este decizia Consiliului de Administrație dacă va mai fi păstrat sau nu pe postul de director. Atrage atenția că în contractul de mandat sunt stabilite anumite clauze. Tot pe data de 19 decembrie, va fi schimbat și Consiliul de Supraveghere al Complexului Oltenia. Vicepreședintele PNL Gorj, Gheorghe Grivei, a sugerat că următorul pas va fi schimbarea conducerii companiei. Gabriel Giorgi spune că producătorul de energie pe bază de cărbune a avut și până acum profesioniști la șefie. „Oricare vor fi persoanele care vor prelua conducerea CEO vor întâmpina aceleași dificultăți. Nu contează cine face parte din Directorat sau Consiliul de Supraveghere. Nu vor avea nicio pârghie prin care să reducă prețul la certificatele de carbon”, spune directorul Minprest. În ceea ce privește anul 2020, Gabriel Giorgi își dorește să primească un loc eligibil pe lista de consilieri județeni a PSD.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este Sergiu Sgurescu, în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.