DIRECTOR NOU la TRANSLOC. Ce s-a ÎNTÂMPLAT cu Vasile Căilean


Liberalul Mihai Paraschiv este, începând de joi, noul manager al societăţii de transport în comun din Municipiul Târgu-Jiu. Fostul director, Vasile Căilean, va ocupa provizoriu postul de director tehnic.

Mihai Paraschiv va conduce, în următorii 4 ani, societatea Transloc. Consilierul municipal PNL trebuie să depună în 90 de zile proiectul de management. Paraschiv încă analizează dacă va putea să-şi ducă sau nu mandatul de ales local la capăt, acum, că a trecut cu bine de selecţia pentru postul de director general al societăţii de transport în comun din municipiu. “Joi, s-a semnat contractul de mandat cu Consiliul de Administraţie, care este valabil pe 4 ani. În 90 de zile, trebuie să depun proiectul de management. Procedura de selecţie pentru posturile de director general şi director a fost finalizată. Selecţia va continua pentru postul de director tehnic. Am fost primit bine de angajaţii societăţii. Urmează să analizez situaţia de la Transloc şi să-mi fac o imagine completă legată de ceea ce se întâmplă în cadrul societăţii. Domnul Vasile Căilean va ocupa provizoriu postul de director tehnic. Încă analizez dacă mai pot rămâne în continuare sau nu consilier municipal. Vreau să văd dacă legea îmi permite să continui mandatul de ales local. Din informarea pe care am primit-o de la Agenţia Naţională pentru Integritate, nu aş fi în stare de incompatibilitate. Îmi mai trebuie, însă, încă o confirmare a acestui lucru”, a conchis noul director Transloc.

loading...
Loading...

Citește și

SDN Târgu-Jiu are un nou ȘEF. Cum REACȚIONEAZĂ Tudor

Inginerul șef Bogdan Chelaru i-a luat locul lui Ion Tudor, care a fost transferat la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.