duminică , 8 decembrie 2019 - 16:01

Directorul CEO și managerii de TOP din companiile românești, în Anglia, la simpozionul Fondului Proprietatea!

fondul-proprietatea

• Discuții cu investitorii, la Londra!

Fondul Proprietatea (FP) în parteneriat cu brokerii de la Wood & Company, organizează în perioada 29 februarie – 1 martie a treia ediție a Romania Investor Days desfășurată la Londra, relatează Wall – Street.ro.  La eveniment vor participa mai multe companii listate pe Bursa de Valori București, dar și o serie de companii nelistate, dar în cazul cărora există discuții privind privatizarea, mai anunță publicația online.

Evenimentul urmărește să le ofere investitorilor internaționali axați pe regiunea Europei Centrale și de Est o perspectivă asupra celor mai recente evoluții din România și de pe piața locală de capital și să le faciliteze întâlnirea cu managementul de top al marilor companii românești. Potrivit reprezentanților Fondului Proprietatea, la întâlniri sunt așteptați peste 100 de participanți partea a 56 de fonduri de investiții, care administrează active cu o valoare cumulată de peste 4.500 miliarde de dolari. Astfel, evenimentul a atras peste 100 de participanți din partea a 56 de fonduri de investiții, care administrează active cu valoarea menționată mai sus.

Prezentări și discursuri

Evenimentul include prezentări și discursuri susținute de reprezentanții Administrației Prezidențiale, Guvernului României, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerului Energiei, Băncii Naționale a României, Autorității de Supraveghere Financiară, Fondului Monetar International, Franklin Templeton Investments și Bursei de Valori de la Londra.

Șefii companiilor de stat, prezenți

Pe parcursul celor două zile, vor avea loc peste 160 de întâlniri între investitori și managementul de top al companiilor participante, incluzând: Alro, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, Aeroporturi Bucuresti, Bursa de Valori Bucuresti, CE Oltenia, Conpet, Electrica, Fondul Proprietatea, Hidroelectrica, NEPI, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Poșta Romana, RCS&RDS, Salrom, SIF 1 Banat Crisana, SIF 2 Moldova, SIF 3 Transilvania, Romgaz, Teraplast, Transelectrica și Transgaz. „Participarea record la evenimentul de anul acesta este o dovadă că România este o oportunitate de investiții atractivă datorită fundamentelor economice solide, dar sunt necesare noi oferte publice inițiale pentru ca interesul investitorilor instituționali străini să se mențină”, menționează, într-un comunicat de presă, Greg Konieczny, managerul Fondul Proprietatea.

loading...
Loading...

Citește și

Iată noua conducere a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu! Cine ocupă funcțiile de director medical și director de îngrijiri

Medicul Nicoleta Simona Coleașă și asistentul medical Claudia Elena Motea a fost desemnate în funcțiile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: