Directorul general al CE Oltenia și directorul general al Hidroelectrica, capete de afiș la o conferință pe energie!



Sorinel Boza și Bogdan Badea, primul director general al CE Oltenia iar al doilea al Hidroelectrica, vor participa pe 12 decembrie la o nouă conferință pe teme de energie ce va avea loc la un hotel din capitală. ZF Energiei pune în discuție, cu cei doi mari producători, starea sistemului energetic național în prag de iarnă. Deja, Sorinel Boza a declarat că CEO este pregătită să facă față necesarului de cărbune pentru sezonul rece, problema companiei fiind plata certificatelor de CO2 până în luna aprilie.

Organizatorii evenimentului anunță că motivația temei pornește de la faptul că ,,de la exportator net de energie, România a ajuns în vulnerabila poziţie de a importa energie de la vecinii săi pentru a-şi acoperi consumul. Mai mult, anul trecut, pentru prima dată în miez de iarnă, marile termo¬cen¬trale care compun Complexul Energetic Oltenia au avut probleme în asigurarea stocurilor de cărbuni, lucru care mai departe s-a văzut în preţul energiei”.

În acest context, întrebările la care vor răspunde cei doi invitați sunt următoarele: Cât la sută din parcul de producţie de energie este capabil să treacă iarna? Cine stă pe loc şi pe cine se bazează sistemul? Care este situaţia alimentării cu cărbune a marilor termocentrale astfel încât să fie evitată o situaţie ca în iarna trecută? La ce preţ al energiei ar trebui să ne aşteptăm în această iarnă? Acestea sunt însă doar câteva dintre temele dezbătute de organizatori alături de doi dintre cei mai mari producători de energie locali, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi cea mai valoroasă companie din portofoliul statului român, a încheiat primele nouă luni din 2019 cu afaceri de 3,3 mld. lei, în urcare cu 2% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 22%, la 1,3 mld. lei. În primele nouă luni ale anului energia electrică livrată din producţie proprie a fost de 11,99 TWh, în scădere comparativ cu 13,81 TWh în cursul primelor nouă luni din 2018, în timp ce energia electrică totală vândută a ajuns la 12,91 TWh, în scădere faţă de 14,33 TWh. Pe de altă parte, Complexul Energetic Oltenia se luptă pentru a obţine o schemă de sprijin în vederea acoperirii costurilor cu achiziţia certificatelor de emisii.
ZF Energie organizează a noua ediție a dezbaterilor sub tema: „Cât de pregătită energetic este România pentru iarna 2020 şi cum relansăm investiţiile?“.

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.