Discrepanțe salariale majore la Spitalul Bumbești-Jiu! Un pediatru are de două ori salariul managerului


Dacă managerul de spital nu este medic și nu face gărzi, așa cum se întâmplă de exemplu la Motru, conducătorul unității medicale nu are un salariu prea mare. O dovedește situația de la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, unde managerul Aurel Stolojanu a încasat, în luna ianuarie, înainte de măririle din martie, doar 5037 de lei net, în timp ce un medic primar pediatru, de la aceeași unitate spitalicească, a luat, în prima lună a anului, un net de 11.362 de lei. Luați în calcul că salariul personalului medical s-a majorat de luna aceasta cu 70%.

La Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, cel mai mare salariu îl încasează un pediatru, urmat de un medic chirurg care a luat 8756 de lei și abia apoi de șeful Secției de Obstretică Ginecologie, care a obținut, în ianuarie, un salariu net de 8300 de lei. Pe a patra treaptă a salarizării se află șeful Secției de Medicină Internă care a încasat 7980 de lei, urmat de șeful Secției Chirurgie cu 7907 lei. Abia pe poziția a șasea în topul celor mai mari salarii din unitate se află directorul medical al spitalului din Sadu care a încasat, până la măririle din această lună, un net de 6740 de lei.
Managerul spitalului ia al 8-lea salariu ca mărime din unitate, înaintea sa fiind medicul neurolog iar după el farmacistul spitalului cu 4664 de lei net, pentru ianuarie.
Cel mai mic salariu din unitate îl are un îngrijitor de la camera de gardă, acesta obținând la început de an doar 1381 de lei net. Asistenții medicali din acest spital au obținut, până la măririle de 70%, salarii cuprinse între 2500-3500 de lei net.
Fondul lunar de salarii pentru personalul unității medicale din Bembești-Jiu a fost de 344.242 lei.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Un comentariu

  1. Sa se faca „doctor”,ca este foarte priceput la „spintecat” oameni nevinovati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: