Doi martori la bară, în dosarul Turceni-Rovinari!


Dosarul Turceni-Rovinari a fost amânat de judecătorii Înaltei Curți pentru 7 octombrie, după ce Curtea Constituțională nu a motivat decizia pe completurile specializate. La termenul din 7 vor fi audiați doi martori.

ICCJ a amânat dosarul în septembrie având în vedere decizia Curții Constituționale din 3 iulie potrivit căreia există un conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe completurile de 3 judecători. Președintele completului de judecată a anunțat că așteaptă motivarea Curții.
Aceeași decizie a fost luată și în procesul în care fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, fugar în Serbia, este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului Iulian Bădescu. Și în acest caz procesul a fost amânat pentru 7 octombrie, în așteptarea motivării deciziei Curții Constituționale privind completurile de 3 judecători specializate în fapte de corupție.

În primă instanță, în mai 2018, Victor Ponta, Dan Şova, Octavian Laurenţiu Graure (director economic al Complexului Energetic Turceni) şi Laurenţiu Ciurel (fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari), au fost achitaţi. În schimb, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a primit patru ani cu executare pentru abuz în serviciu. Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Complexul Energetic Oltenia şi l-a obligat pe Dumitru Cristea la plata sumei de 2,3 milioane lei.

loading...
Loading...

Citește și

S-au luat de la o femeie! Cine sunt clubberii care s-au bătut la Caractere! Unul a ajuns în arestul poliției, altul are șase copci în cap!

Doi tineri, șefi ai reprezentanțelor zonale ale unor firme cunoscute, au fost protagoniștii unui scandal …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: