Dorel lovește din nou la Motru! Gurile de canal, astupate cu asfalt pe Bulevardul Gării


Angajații lui Lungan, firmă abonată la banii publici din municipiul Motru, au lucrat în week-end la lumina farurilor pentru a da gata o investiție în valoare de peste 550.000 de lei plus TVA. Lucrarea realizată cu mari carențe calitative a fost reclamată însă de administratorii unei societăți din zona Bulevardul Gării, aceștia solicitându-i primarului și Consiliului Local să ia măsuri cu privire la faptul că, gurile de canalizare de pe această arteră au fost acoperite cu covor asfaltic, deși este pericol de inundații în zonă. De altfel, ieri, artera modernizată s-a și inundat în urma unei ploi de o jumătate de oră.

Salariații de la Romferex Import Export Bălești au lucrat la artera din Motru în echipament inadecvat, aceștia prestând serviciu în pantaloni scurți și tricou, lucru sesizat chiar din postările făcute publice pe site-ul primăriei municipiului. De altfel, Aleea Daliilor a fost modernizată la lumina farurilor, cu găleți și roabe, cetățenii din zonă rămânând muți de uimire la modul jalnic cu prestau salariații firmei private care înjumătățesc bugetul local.
De altfel, toți se întreabă cât va rezista lucrarea, știut fiind că termenul de garanție a investiției este de doar 12 luni.
Grav este că pe Bulevardul Gării lucrarea nu a fost realizată corespunzător, firma grăbindu-se să facă recepția finală, pentru a nu intra pe penalități, conform contractului semnat cu autoritățăile locale.
De altfel, o lucrare similară efectuată în oraș în decembrie, la zero grade și pe timp ploios, nu a rezistat, dar cu toate acestea constructorul nu a remediat deficiențele. La fel se va întâmpla, cu siguranță, pe Bulevardul Gării, Aleea Daliilor și pe Bulevardul Trandafirilor, spun unii localnici nemulțumiți.
Același administrator Lungan, care a avut un contract de 9 miliarde de lei vechi pentru lucrări de închidere și conservare a gropii de gunoi din oraș, s-a ales cu un dosar penal, ancheta fiind în curs. Și în acel caz, lucrările au fost realizate parțial și de slabă calitate.

loading...
Loading...

Citește și

Tudor Chirilă și Vama, cap de afiș la Festivalul Berii Târgu-Jiu

Evenimentele dedicate ediției din acest an au început luni și se vor încheia duminică, pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: