Dosar penal pentru administratorul unui centru de dezmembrări auto din Bengești-Ciocadia


Un centru de dezmembrări auto din comuna Bengeşti-Ciocadia a fost controlat de Poliţie, joi, fiind descoperite mai multe nereguli în urma cărora a fost întocmit dosar penal. „La data de 14 februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului Criminalistic au efectuat verificări în baza Planului de acţiune PERICULOASE 2019, pe linia respectării prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, cât şi a OUG 195/2005 privind protecţia mediului, la un operator economic din comuna Bengești-Ciocadia, unitate autorizată pentru demontarea sau dezasamblarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz, pentru recuperarea materialelor. Cu această ocazie, administratorul nu a prezentat documente justificative în vederea valorificării deșeurilor periculoase provenite din tratarea vehiculelor scoase din uz (acumulatorii auto, lichide de răcire, lichid de frână, lichid al sistemului de aer condiționat). De asemenea uleiurile uzate care fac parte din categoria deșeurilor periculoase conform prevederilor HG 856/2002 privind evidenta deșeurilor și aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, care au rezultat în urma tratării vehiculelor scoase din uz, nu au fost stocate corespunzător, conform obligațiilor asumate în autorizația de mediu și a prevederilor specifice aflate în vigoare. În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
loading...
Loading...

Citește și

Un băiețel de 1 an și 9 luni a căzut de la etajul doi, pe geamul de la dormitor

Un copil de 1 an și 9 luni a fost rănit, sâmbătă, după ce a …

Un comentariu

  1. Toti analfabetii profita si incearca sa ,,ocoleasca,, legea .Nimic nou,numai ca,a primit amenzi si activitatea functioneaza !? De ce nu a fost oprita activitatea daca nu respecta legile si mediul !??? Aici se face deosebirea si oamenii pot fi educati ! De ce ,,organ de Control,, esti kurva si nu ti respectii atributiunile si astepti in dezavantajul naturii,mediului ,omului !?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: