Două polițiste din Gorj, la Campionatul Național de TIR al MAI


158 de angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne participă, în această săptămână, la finala Campionatului Național de TIR, care se desfășoară în județul Mureș. 39 dintre concurenți sunt femei, iar două dintre acestea sunt angajate ale Inspectoratului de Poliție Județean Gorj: Oana Vlăduț, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Arli Tudorache, de la Serviciul Criminalistic. La competiție participă și trei luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Etapa finală a Campionatului de TIR al MAI a început miercuri.

„Cei mai buni «trăgători» ai ministerului se vor întrece în cadrul etapei finale a Campionatului de Tir al M.A.I.. Această activitate reprezintă disciplina cu cel mai mare impact în pregătirea continuă a cadrelor militare şi a polițiștilor, vizând în special perfecționarea deprinderilor în mânuirea cu rapiditate și precizie a armamentului din dotare. Cei 158 de sportivi înscriși în competiție se vor întrece în zilele următoare pe categorii de armament (pistol Carpaţi şi pistol 9×19 mm), în poligonul M.Ap.N. de la Sângeorgiu de Mureş.
Premierea câştigătorilor va avea loc joi, 16 mai, începând cu ora 12.30. Competiția este organizată de Centrul Cultural al M.A.I. cu sprijinul Inspectoratelor Judeţene de Poliție, de Jandarmi și pentru Situații de Urgență ale Județului Mureș, cărora le mulțumim”, au precizat reprezentanții Centrului Cultural al MAI, într-o postare pe Facebook.

loading...
Loading...

Citește și

Intrare gratuită pentru copii în Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, de 1 iunie

Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara au anunțat că, de 1 iunie, accesul în Cetatea Dacică Sarmizegetusa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.