Dumitraşcu, după ce Vişan şi-a reluat atribuţiile legate de CEO: NU a fost o surpriză plăcută


Secretarul de stat din ministerul Energiei susţine că nu s-a aşteptat să fie lăsat fără atribuţiile de coordonare a energiei pe bază de cărbune la scurt timp după ce ministrul Anton Anton i le-a dat.

Marius Dumitraşcu se ocupă, acum, doar de gaze, țiței și regenerabile. Secretarul de stat afirmă că își făcuse un plan de acțiune pentru Complexul Energetic Oltenia, iar intervenția PSD de a-i fi retrase atribuţiile legate de energie pe bază de cărbune şi date înapoi lui Doru Vişan a fost pentru el o surpriză neplăcută. “Eu am insistat să primesc atribuţiile legate de coordonarea energiei pe bază de cărbune. Intenţia a fost de a mă implica în viabilizarea acestei companii. Au intervenit însă interesele politice şi au răsturnat această situaţie. În momentul acesta, nu mai pot face, practic, ceea ce mi-am dorit în zona aceasta. A fost o presiune din partea PSD. S-au făcut declaraţii în acest sens. S-a spus că lucrurile nu vor rămâne aşa şi nu au rămas aşa. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Recunosc că nu a fost o surpriză plăcută. Imi schiţasem un plan de acţiune pentru Complexul Oltenia. Cel mai important lucru este că am reuşit să trag un semnal de alarmă. Practic, acum, situaţia companiei este mai bine cunoscută. Poate, de acum încolo se vor apleca mai atent la rezolvarea problemelor”, a conchis secretarul de stat din Ministerul Energiei.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: