E clar: drumul expres Tg-Jiu – Craiova, abia în 2032!


Gorjenii s-au obișnuit deja cu promisiunile oamenilor politici în anii electorali: drumul expres Tg-Jiu – Craiova, construirea de termocentrale sau grupuri energetice și mixul energetic.
Proiectele iluzorii sunt bine ticluite, lansate apoi în spațiul public și dezbătute intens fără ca vreunul să aibă vreun fundament real, adică finanțare certă, studii de fezabilitate și acte normative care să stea la baza acestora.
Pentru a treia sau a patra oară, în ultimii zece ani, se readuce în discuție drumul expres care să lege municipiul Tg-Jiu de Craiova, numai că acest lucru e imposibil de realizat, cel puțin până în 2032, atunci când se preconizează că se va finaliza șoseaua de mare viteză Craiova – Filiași – Dr.Tr. Severin, potrivit Master Planului General de Transport al României.

Banii pentru drum, mai la vară

Deputatul Mihai Weber a anunțat, la începutul acestei luni, că în proiectul de buget pe 2019 au fost prinse sume pentru demararea realizării drumului expres Craiova-Târgu-Jiu, iar lucrările ar putea începe în acest an. ”Am reușit și l-am prins în buget, o să fie ridicat pe SICAP, ca lucrare. Începe să prindă contur, adică nu mai este la stadiul de poveste sau promisiuni. Sunt convins că se va face, pentru că acum e prins. Eu am văzut și știu care e și harta infrastructurii. Ponderea bugetului s-a pus foarte mult pe investiții, mai ales în infrastructură”, a declarat parlamentarul PSD.
Deputatul liberal Dan Vîlceanu a aflat că nu există bani nici măcar pentru studiul de fezabilitate, dar mai ales pentru demararea investiției.
”În momentul în care s-a discutat bugetul Ministerului Transporturilor am avut în față un material pe care cei de la Ministerul Transporturilor îl fac an de an când se discută bugetul și am căutat, special, să văd ce se întâmplă cu drumul expres și există o pagină, în acest material, care are titlul «Proiecte de drumuri expres și autostrăzi care urmează să fie bugetate pe parcursul anului 2019». Adică nu există nici un leu în buget, în acest moment, pentru aceste obiective de investiții, ele urmând să fie bugetate, după cum spun cei de la minister, în cursul acestui an. Am întrebat-o pe dna. ministru interimar Rovana Plumb despre aceste sume și a spus că nu, dar urmează să fie bugetate. Cum urmează să fie bugetate că bugetul acum îl facem, când, mai facem un buget anul ăsta, cum se întâmplă lucrurile. «Păi știți, există o fișă…» Deci, vorbe. În acest moment, nu există niciun leu pentru drumul expres Tg-Jiu – Craiova”, a precizat Vîlceanu.

Cronologic, mai e mult până departe

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a elaborat și depus in data de 4 februarie 2019 Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Craiova-Târgu Jiu” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă. Deci, până la urmă, proiectul a fost depus pentru a se obține bani europeni, adică 85% dint-un cost total estimat de 29 milioane de lei, doar studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție.
Atunci să calculăm: din momentul obținerii finanțării, încă 25 de luni pentru elaborarea documentațiilor.
Mai trebuie spus că, potrivit modificărilor la Legea nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea I – Reţele de transport, planificarea investițiilor majore de infrastructură de transport la scară națională se realizează pe baza Masterplanului de Transport al României care are asociată Strategia de Implementare care definește prioritizarea proiectelor, programul de eșalonare a proiectelor, perioada acestora de implementare și sursa de finanțare.
Potrivit Master Planului General de Transport (MPGT), municipiul Tg-Jiu va fi conectat la rutele rapide de transport prin intermediul proiectului „Drum Trans Regio Filiaşi – Târgu-Jiu – Petroşani – Haţeg – Deva” (cu legătură la autostrada A1). Proiectul presupune reabilitarea şi modernizarea a 226 km de drum, cu finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar perioada de implementare este 2022-2025, valoarea estimată a investiţiei fiind de aproximativ 137 de milioane de euro.
Pentru legătura cu Craiova însă, gorjenii mai au de aşteptat până în anul 2032 când, conform aceluiași MPGT, se estimează că va fi finalizat drumul expres DX 2 Craiova – Filiaşi – Drobeta Tr. Severin.

Directorul CNAIR nu a mai ajuns la Tg-Jiu…

…deși deputatul Mihai Weber susținea că Narcis Neaga urma să vină în Gorj în jurul datei de 16 februarie pentru a prezenta acest proiect, dar şi alte proiecte legate de judeţul Gorj care vizează reţeaua de drumuri naţionale. De atunci nu s-a mai discutat despre vizita șefului CNAIR la Tg-Jiu, poate reușea să lămurească și situația lucrărilor la variantă de ocolire a municipiului, că tot declara deputatul Weber că şoseaua de mare viteză care va lega Tg-Jiul de Craiova nu va fi construită prin Rovinari, ci va trece prin Târgu-Cărbuneşti, urmând să facă legătura cu centura municipiului Tg-Jiu.

În loc de concluzie…

…trebuie spus că, tot la proiecte fantasmagorice, în același Master Plan General de Transport, la capitolul ”Rețele rutiere naționale strategice de interconectare regională” figurează și drumul expres
Drobeta Tr. Severin – Motru – Tg-Jiu. (?!)

loading...
Loading...

Citește și

GOSPODAR CA MINE NU-I! | Primarul Coiculescu de la Arcani a muncit o viață pentru un salon de vânătoare! Casa în care locuiește a primit-o moștenire

Aristică Coiculescu, primarul de Arcani, liberal dar cu dragoste mărturisită pentru PSD, trăiește modest, asta …

6 comentarii

  1. Așa da , cu 2032 ne-a mai venit inima la loc. Ne speriasem , că la începutul discuțiilor se vehicula anul 2022. Ar fi fost culmea , se supărau , ne invidiau chinezii!

  2. Asa da , articol bine documentat , nu articole tampite scrise de alte,, ziarizde,, , pe o bucata de salam .

  3. Adică la pastele cailor.

  4. Actualul drum Targu Jiu-Filiasi, modernizat si declarat cu viteza de 70Km/h in localitati , are ,pe putin 100 de restrictii de viteza asa incat , viteza medie reala cu respectarea restrictiilor , nu cred ca depaseste 50km/h. Cu o asa viteza pe parcurgere a judetului, nu cred ca trebuie sa mire pe cineva ca suntem ocoliti si de turisti si de investitori. Oricum, politia rutiera , in Gorj este foarte vigilenta pe acest tronson, au fost si evenimente tragice si deci asta este situatia. Nici legatura judetului spre Severin sau Valcea nu este mai buna. Toate aste au tras si trag judetul in jos.

  5. Nu mă prea pricep nici la chestii de investiţii, dar logica domnului ,,scriitor” mă bagă în ceaţă şi mai rău! Adicăltea trebuie să strângi mai întâi banii ,într-o saltea undeva, să faci studiile de fezabilitate (la ce?) şi abia după aia să-ţi faci planurile şi să le pui în dezbatere publică! Curat murdar coane Claudiule?.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: