E dă film! Administratorii Minprest și-au ales președintele: juristul Sebi, de la insolventa UEF!


Sebastian Gheorghe Brânzan a fost ales, de colegii săi liberali, președinte al Consiliului de Administrație al Minprest Serv SA, societate la care Complexul Energetic Oltenia deține 95% din acțiuni.
Sebi este membru al PNL Motru, angajat jurist al UEF SA, societate aflată în insolvență, și unul dintre apropiații primarului liberal Gigel Jianu.
Culmea este că în prima Adunare Generală a Acționarilor, care va avea loc la data de 17 februarie, Sebastian Brânzan și ceilalți trei liberali din CA, pot fi revocați din calitate de administratori provizorii, potrivit convocatorului adunării acționarilor.

Liberalii din CA al Minprest Serv, Robert Ciocioi, Bogdan Bejinaru și Monica Popescu, l-au ales ca președinte al organismului de conducere al societății pe colegul lor de partid, Sebastian Gheorghe Brânzan, un personaj cu ”abilități de leadership” și competențe în domeniul ”restructurării, reorganizării și procedurilor concedierii colective”(?!).
Brânzan a fost consilier juridic la EMS Motru, subunitate a fostei SNLO, iar mai apoi a fost încadrat pe același post la UATAA Motru. De zece ani, acesta este consilier juridic la UEF Motru, societate aflată în insolvență de câțiva ani.
Celor patru liberali din CA, le expiră mandatele de administratori provizorii pe 18 februarie a.c, exact a doua zi după prima AGA care, potrivit ordinii de zi, îi poate revoca din aceste poziții sau le poate prelungi mandatele, după caz, ”în funcție de stadiul derulării procedurii de selecție”. Cu alte cuvinte, pentru desemnarea administratorilor Minprest, cu mandat întreg, nu la mișto, va fi mimată o așa zisă selecție, ca să nu se mai spună că liberalii au micționat pe OUG 109, privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice, adoptată de Executivul condus de actualul liberal Emil Boc, în noiembrie 2011.
Mai trebuie spus că, deocamdată, CA al Minprest va funcționa ca un cvartet, după ce al cincilea liberal, Ion Dragu, nu și-a depus declarația de acceptare expresă a mandatului, pentru a nu deveni incompatibil, în contextul în care este consilier județean.

Loading...

Citește și

A patra zi și jandarmul din Țicleni nu a fost găsit! Ultima informație este că taxiul l-a dus la un club din Timișora

Jandarmul Ionuţ Mădălin Nisipeanu, tânărul de 23 de ani din Țicleni, dispărut de patru zile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.