FOTO | E UNICĂ în țară! Gătește rețete uitate de sute de ani! Ce delicatese face Tanti Nuța

Stejari-mancare-2-(5)

• Chisăliță de semințe de dovleac și gogoși de pâine, rețete de alții uitate
• „Carnea şi pâinea erau pentru cei bogaţi, pe vremuri”
• „Soțul meu îmi spune și azi: «Te-a măritat fasolea mumă-tii, am crezut că și tu o faci la fel de bună!»”

Elena Motorga (Nuța) are 67 de ani și este din comuna Stejari. Pensionara, fostă profesoară de istorie, păstrează moştenirea de familie prin preparate culinare învăţate de la strămoșii săi. Mâncarea pregătită de pensionara Elena Motorga este sănătoasă și puține femei știu să o mai facă. I-am trecut pragul în ultimele zile ale lunii martie, iar preparatele sale ne vor rămâne multă vreme de acum încolo, în minte și suflet.

Stejari-mancare-traditionala-(8)

Ciorbă de lobode cu găluște, chisăliță de semințe de dovleac, sarmale de nucă, gogoși din pâine și turtă coaptă în cuptorul făcut chiar de ea-acestea au fost bunătățile pe care Elena Motorga din Stejari le-a pregătit pentru oaspeții săi. I-am trecut pragul în sfârșitul lunii martie, pe o vreme primăvăratecă, care ne-a permis să gătim în curte, la cuptor, ca acum 100 de ani! „Carnea și pâinea erau pentru cei bogați, pe vremuri”, își începe povestirea despre cele de-ale gurii, doamna Elena Motorga, 67 de ani, profesor pensionar din comuna Stejari și autoarea monografiei localității sale natale. „Poporul de rând le consuma numai cu prilejul sărbătorilor, iar cei săraci, destul de rar. De-a lungul anilor, am cules de la sătenii și mai ales de la bătrânii din Stejari, rețete țărănești sau rețete culinare cu povestiri. De exemplu, nea Victor Tănase, născut în 1925 ne-a povestit că înainte să plece la munca câmpului, la săpat mai ales, primăvara, mâncau lobode cu turte și săpau de îi găseau dracii! Turta sau mălaiul erau de neînlocuit, fie că era post, fie că mâncam de dulce. Uleiul se folosea cu economie, se mânca untura de porc. Primăvara și vara nu se prea vorbea de carne. Meniurile pentru zilele de post când mergeam la muncă în sat erau alcătuite din legume crude sau gătite, legume uscate. Mai mâncam prăjitură de mălai, ciorbă de lobodă cu găluște de prăjeală, zăbic, chisăliță, murături prăjite și salate, varză acră cu boia pe ea și cu ulei, papară”, a povestit, amintindu-și de istorisirea lui nea Victor, Elena Motorga.

Umplutura, mâncarea pomenilor bogate!
Umplutura este o garnitură specială pentru fripturi la pomeni, nunți sau sărbători. La pomeni și nunți este destul de scumpă, cei mai înstăriți o făceau sau atunci când tăiau foarte multe păsări de curte. „La Stejari, ingredientele necesare sunt: pipote, ficat de pasăre care se fierb, după care sunt tăiate mai mărunt. Orezul se fierbe în zeama măruntaielor, se poate amesteca și miez de pâine în loc de orez. Se pune cimbru, piper, sare, zahăr un pic și grăsime, ulei de floarea soarelui. Cum se face cu zahărul: se încălzește uleiul într-o cratiță și apoi se adaugă zahărul, când începe să miroasă a caramel se adaugă carnea cu orezul și se omogenizează ținând vasul pe foc mic. Se adaugă după gust condimente. Umplutura este un pilaf mai special, făcut de femei care au destulă răbdare și îndemânare în timpul gătitului!”, spune Elena Motorga.

Despre prăjitura de mălai

Deși a mai preparat-o de-a lungul anilor, Elena Motorga nu a reușit să mai simtă gustul din copilărie, când mama și bunica sa o făceau. „Trebuie să știi tehnica, degeaba știi rețeta! Îmi amintesc cum mama m-a pus să i-o fac și am avut atâtea emoții. Am lăsat ceapa să se înmoaie mai bine, am lăsat păsatul mai mult pe foc, să se coacă bine, ouă am pus atâtea câte am crezut, mărar n-am mai pus deloc, am pus pătrunjel la final, ceva mai mult. Jumări n-am pus multe, nu atâtea câte aș fi vrut, dar am pus mai multă untură. Este grozav de bună! Cu mălaiul din ziua de azi nu mai iese așa de bună, din păcate”, spune bătrâna profesoară. Se mai făcea de către unele femei prăjitura „păsat mare”: un fel de mămăligă din boabe de porumb sfărâmate la râșniță. „Se puneau la fiert și în păsatul ăsta se adăugau ouă multe bătute și când era gata cu fiertul se adăuga zahărul și diverse arome. Femeile care nu aveau zahăr, puneau jumări în ea și o consumau pe post de mâncare de Paște”, a spus pensionara.

Mămăliga mamei și a bunicii

Stejari-mancare-traditionala-(14)

Bunica și mama au fost cele de la care Elena Motorga a învățat să facă mămăligă. „Iei ceaunul, îl cureți, pui apă în el și îl pui la fiert. Aștepți până ce apa se înfierbântă bine, fără a da în clocot, iei o mână de mălai și o presari deasupra apei, iar când mălaiul se ridică și formează o pojghiță ca de smântână și se cutează este semn că apa din ceaun este destul de fierbinte ca să faci păsatul. Torni făina în ploaie până obții un păsat potrivit de subțire, adică până nu se mai ridică să dea în foc în momentul când clocotește, deci nu așa de gros. Îl lași să fiarbă până îi piere spuma albă. Ai grijă să nu se prindă mălaiul pe fundul ceaunului”, a povestit Elena Motorga.

Papara, o mâncare care te scapă din orice lipsă
Papara este, dar mai ales era, o mâncare făcută din turtă sau mălai. „Am văzut, pe când eram mică, în casa unei familii mai sărace, cum se face papara: mama copiilor a luat un castron mare, a pus apă în el, a adăugat oțet și mi-a spus că ei, fiind prea săraci nu au oțet, dar pun poșircă-zeamă de prune oprită de la cazan, după ce s-a făcut țuica. În acel amestec a pus bucăți de turtă, resturile de turtă de la masa cealaltă și le-am mâncat. Mie mi-a plăcut! Am aflat că și femeile care aveau oameni la muncă și nu le mai ajungea mâncarea, făceau această papară și scăpau de necaz.

Povestea pâinii

Și pâinea tot de la mama sa a învățat să o facă și acum se mândrește că face una dintre cele mai bune pâini din sat! „La noi în cătun era întrecere între femei care face pâinea mai frumoasă și mai gustoasă. De exemplu, era vestită pentru colacii pe care îi făcea Marioara a lui Ioniță Catrina. Bunica mea făcea pâine pufoasă care stătea proaspătă mai multe zile, așa de bine o cocea! Făcea pâine cu păsat de porumb, pâine cu cartofi, pâine cu mămăligă. Eu am învățat să fac pâine în 1968, când ai mei lucrau la casa soră-mii. Eu aveam 20 de ani. Mama era grav bolnavă, la pat. Ea era în pat și-mi dădea indicații: mi-a spus câtă apă să încălzesc pentru patru pâini, mi-a zis că apa trebuie să fie un picuț mai caldă decât obrazul unui copil cu febră. Până s-a încălzit apa, m-a pus să dizolv drojdia proaspătă. M-a atenționat să fiu atentă să nu fie apa fierbinte că opăr drojdia și nu e bine!”, a spus bătrâna. Mama sa a învățat-o toți pașii: „După ce m-a învățat cum să frământ, mi-a zis să o acopăr cu un șervet curat și să o pun la un loc cald. M-a învățat cum să ard cuptorul, ca să mă conving că vatra cuptorului este arsă așa cum ar trebui, m-a pus să arunc o mână de mălai pe ea. Am uitat să pun sare în ziua aceea și în mâncare și în pâine! Se zice că trece Sfânta Fecioară Maria peste noi când uităm să sărăm mâncarea! Mama făcea o fasole sleită așa cum nimeni nu știe să o facă. Nici chiar eu”, afirmă, zâmbind, Elena Motorga. De la alte femei a învățat să închine pâinea înainte de a o băga în cuptor!

Lapte de bou
Laptele de bou se făcea atunci când gospodina nu avea mălai suficient sau îi lipsea. „Laptele sau apa se fierbe, iar între timp semințele de dovleac se prăjesc la cuptor, se macină bine până se obține o făină fină. Făina aceasta se adaugă în apa clocotită și se fierbe până când se obține o pastă groasă, se adaugă sare și se mai fierbe încă zece minute. Se amestecă permanent în laptele de bou ca să nu se prindă. Se poate pune puțin oțet în ea. Se servea cu bucăți de mămăligă rece”, și-a amintit Elena Motorga.

Chisălițele din Stejari: cea din semințe de dovleac este unicat!

Stejari-mancare-2-(3)

Mai toate bunicile Gorjului știu să facă chisăliță din fructe, în special din vișine și din prune sau chiar din corcodușe, însă la Stejari, pe lângă chisălițele din fructe se făcea chisăliță din semințe de dovleac. Chisălița este mâncare de post, foarte gustoasă și foarte sănătoasă. „Chisălița din semințe de dovleac se face din semințe decojite sau din acelea care n-au coajă de felul lor. Semințele se pisează în piuă, căci așa sunt mai fine, se cern printr-o sită fină. Resturile se pisează iar și tot așa până când se termină toți sâmburii. Făina obținută din aceste semințe se opărește cu apă clocotită, adăugându-se apă fierbinte până se obține un sos de tăria celui de clătite, se fierbe până se leagă ca o ciulama ceva mai subțire. Se mănâncă caldă sau rece, cu ce ai la îndemână, pâine sau mălai sau mămăligă”, a afirmat pensionara. Din copilărie, Elena Motorga nu a mai putut mânca chisăliță din cauza unei întâmplări hazlii: „O făcea mama mea, era așa de bună! Eu nu o mai pot mânca, căci, atunci când eram copil, tata ne lua-n brațe și ne dădea să mâncăm direct din oală. Într-o zi, tata a mâncat din oală și nu a pus capacul, iar în oală a dat un șoarece. Țin minte cum a scos șoarecele mort din oală! De atunci nu am mai putut mânca chisăliță, deși este foarte sănătoasă!”, spune profesoara. Femeile de la țară dădeau această chisăliță în special copiilor, căci îi ajuta să elimine viermii intestinali.

Lobode cu găluști de prăjeală sau mâncarea primăverii la țară

Stejari-mancare-traditionala-(21)

Lobodele cu găluști sunt gătite primăvara, când femeile din Stejari găsesc în grădină verdețuri și când ai casei țin postul paștelui. Elena Motorga spune că și acum mai face acest fel de mâncare căci este gustos și sănătos și cei din familie îl adoră. Orice verdeață de primăvară se poate face cu aceste găluști. „Se culeg plante tinere, lobode, se spală, se pune de ciorbă. Se pune zarzavat, ca la orice ciorbă și se fierbe. Separat, într-o tigaie cu fund gros se aurește în ulei ceapa, depinde cât de multe și de gustoase vrei să fie găluștele. Când s-a aurit ceapa, se adaugă făina de grâu, dar nu atât de multă încât să absoarbă tot uleiul, se rumenește și se știe că e gata când compoziția se desprinde de pe tigaie. Când se desprinde se stâmpără cu zeamă de lobode din oala care fierbe pe foc și se mestecă încât aluatul să se împartă în găluște, fiecare cât de mari le vrea. De obicei faci ca să bagi una în gură o dată! Când le împarți, le torni peste zeama de lobode care fierbe, peste ciorbă. Fierbi ciorba până piere spuma albă de pe deasupra și adaugi la final verdeață: mărar, pătrunjel, leuștean, după cum îți place! Se consumă acrită cu oțet sau așa dulce”, a declarat Elena Motorga.

 

„Când va dispărea credința, atunci va dispărea omul!”
„Când va dispărea omul? Răspunsul este ăsta: când va dispărea credința, atunci va dispărea omul. Când știința va deveni la fel de puternică ca religia, adică atunci când omul va crede că a descoperit totul, că poate stăpâni natura, atunci s-a sfârșit! Cât încă mai credem că deasupra noastră este Cineva care ne poartă de grijă, încă mai ființăm ca oameni”. Elena Motorga.

loading...
Loading...

Citește și

Din CLUBURILE târgujiene, într-un PUB din Anglia! Cum îşi clădeşte viitorul un ADOLESCENT din Gorj, doar cu CHITARA lui!

În urmă cu un an, a cântat în cluburile din Târgu Jiu. Piese rock şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: