Elevi citați de judecători în procesul bărbatului acuzat că se masturba în fața liceului din Târgu-Cărbunești


Procesul în care este judecat bărbatul acuzat că se masturba în fața elevelor, lângă liceul din Târgu-Cărbunești, a fost amânat, din nou, joi. Următoarea înfățișare va avea loc după vacanța magistraților. „Amânat la data de 12 septembrie 2019, pentru a fi citaţi următorii trei martori din rechizitoriu”, a stabilit Judecătoria Târgu-Cărbunești. Următorii martori sunt o elevă și doi tineri, care l-ar fi văzut, la sfârșitul anului trecut, pe inculpatul în vârstă de 54 de ani, din Târgu-Jiu, trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri, în timp ce se masturba. Bărbatul a fost și reținut pentru 24 de ore, anul trecut. Elevele au declarat că stătea lângă un copac din apropierea liceului și încerca să se simtă bine, când l-au inoportunat polițiștii. O femeie revoltată de această situație a cerut ajutor. „La data de 9 octombrie, polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizati de o femeie de 44 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a observat o persoană de sex masculin care are un comportament indecent, pe stradă. Polițiștii s-au deplasat, de îndată, la locul indicat, ocazie cu care au identificat un bărbat de 54 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care manifesta un comportament exhibiționist, în zona unui liceu, din localitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj, la începutul anchetei. Inculpatul ar fi încercat să scape de acuzații, spunând că, de fapt, își făcea nevoile, dar nu i-a convins pe anchetatori. Acesta este judecat în libertate.
loading...
Loading...

Citește și

Gorjean de 53 de ani, omorât într-un accident de un bucureștean!

Accidentul grav a avut loc pe DN6, la Dăneasa, vineri seara.  Șoferul din Gorj a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: