Elevii Colegiului „Gheorghe Tătărăscu” din Rovinari în parteneriat de schimb interșcolar cu tinerii din Portugalia, Turcia, Grecia și Croația


În perioada 21-25 octombrie 2019, s-a desfășurat prima mobilitate (Joint Staff Meeting) din cadrul Proiectului KA 229-063255 „Let’s share our heritage”, a cărui instituție coordonatoare este Colegiul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari, iar ca partenere sunt implicate instituții școlare din Portugalia, Turcia, Grecia și Croația. Această mobilitate a avut loc în Croația, la Dakovo, colegiul fiind reprezentat de profesor Pătrulescu Corina, coordonatorul proiectului, profesor Iacob Lăcrămioara și profesor Popescu Mirabela.

În cadrul mobilității au fost desfășurate activități care au constat în vizite culturale, mese rotunde, ateliere de lucru, dezbateri realizate interdisciplinar; astfel, vizitele au fost realizate la muzeele Diocese Museum, Town Museum divizat în trei compartimente: Arheologie, Etnografie și Istorie, Vucedol Museum of Neolitic Culture in Vukovar, Memorial Museum Hospital care a fost distrus în urma războiului din 1991, dar a continuat să funcționeze în subsol până la căderea orașului, este astăzi un spital de operare, iar subsolul său a devenit muzeu, catedrala din Dakovo cunoscută sub numele Dakovo Cathedral or Cathedral of St Peter fondată cu sprijinul episcopului Juraj Strossmayer, care a fost nu numai o personalitate religioasă marcantă, ci și promotorul identității naționale și culturale, case memoriale, Memorial House of poet Dragutin Tadjianovic, Brad Gallery of sculpture Ivan Mestrovic, Parcul Natural din Kopacki Rit considerat de poporul croat inima Europei, una dintre cele mai frumoase rezervații naturale, ferma din Dakovo, State Stud Farm of Lipizzaners, care atrage in fiecare an peste 20.000 vizitatori.
Activitățile desfășurate au implicat mai multe ateliere de lucru care au vizat învățarea bazată pe proiecte, identificarea unor modalități eficiente necesare pregătirii întâlnirilor și dezbaterilor internaționale, elevii având ca sarcină de lucru realizarea unui reportaj la care să participe și profesorii.
Prin această mobilitate au fost valorificate aspecte ale patrimoniului cultural al Croației, o țară europeană cu un potențial ridicat, obiectivele proiectului au fost atinse, iar la sfârșitul activităților toți participanții au beneficiat de o ceremonie în cadrul căreia le-au fost înmânate certificate internaționale.

loading...
Loading...

Citește și

Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății marcată la Târgu Jiu pe 22 Decembrie

În data de 22 decembrie 2019, la Târgu Jiu, în sediul Palatului Administrativ și în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: