miercuri , 11 decembrie 2019 - 10:15

Elevii gorjeni încă așteaptă rechizitele gratuite

rechizite-(3)
Aproximativ 12.000 de elevi din județul Gorj vor beneficia în acest an școlar de rechizite gratuite. Mai exact, este vorba despre elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, care provin din familii cu o situație financiară precară. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean(ISJ) Gorj, instituția a semnat contractul cu firma care va furniza rechizitele gratuite, iar o parte dintre rechizite au fost deja distribuite, urmând ca în perioada următoare să ajungă și restul rechizitelor la destinatari.
O parte dintre elevii gorjeni încă mai așteaptă să primească rechizitele școlare gratuite. Deși acestea trebuia să ajungă în județul Gorj în jurul datei de 10 octombrie, câțiva dintre elevi încă mai așteaptă să intre în posesia rechizitelor. Potrivit reprezentanților ISJ Gorj, cei mai mulți dintre beneficiarii rechizitelor gratuite învață la școala din orașul Târgu Cărbunești. ,,Din păcate, firma care a câștigat licitația nu a putut să aducă toate rechizitele până acum, dar avem promisiuni că în cursul acestei săptămâni, toate rechizitele vor ajunge în județul Gorj. Cele mai multe pachete cu rechizite vor ajunge la Școala Gimnazială din Târgu Cărbunești”, a spus Ion Ișfan, inspector școlar general în cadrul ISJ Gorj.
Valoare unui pachet de rechizite va fi de 25 de lei pentru elevii din învățământul primar și 30 de lei pentru elevii din învățământul gimnazial. Mai exact, un pachet cu rechizite conține un ghiozdan, pixuri, penare, caiete speciale, ascuțitori, hărți și creioane.

loading...
Loading...

Citește și

Musical jucat pe scena Teatrului Elvira Godeanu din Târgu Jiu!

Balul Teatrului ajuns la cea de-a IX-a ediție va debuta cu musicalul „Re Găsire” în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: