Elevii primesc miere gratuită la școala de la 1 ianuarie 2020


Vești bune pentru școlari! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că elevii vor primi lunar câte un borcan cu miere pe lună, gratuit, începând cu anul 2020. Reprezentanții ministerului consideră că în acest fel va fi stimulată producția de miere în urma livrării a 3.000 de tone către populația din România.

„Este important să știm că din producția națională 3.000 de tone se vor duce către populația din România și își găsește loc la copilul român care se deprinde cu un anumit mod de a-și caută ceea ce ii place. Un borcan de miere acordat lunar nu cred că este niciun efort prea mare, nici un consum suplimentar. Pe de altă parte, efortul făcut de Guvern a fost mare, pentru că programul a trebuit să fie bine pregătit, apicultorii trebuie pregățiti foarte bine etc. Vrem să avem un program echilibrat și să nu-l mai comentăm, pentru că avem obiceiul acesta”, susține Daniel Botanoiu.

Proiectul care prevede acordarea mierii elevilor a fost anunțat și la sfârșitul anului 2018. Deși măsura a fost reglementată prin lege, ulterior a fost dată o Ordonanță de Urgență care suspendă aplicarea ei.
Atunci unii părinți s-au arătat încântați de proiect, însă alții l-au contestat și au argumentat că mierea este un produs alergic sau că nu este potrivită pentru a fi consumată la școală.

Initiațiva datează încă din 2006, doar că ea nu a fost aplicată niciodată, din cauză că nici o instituție a statului nu a alocat banii necesari. Acum, însă, Ministerului Agriculturii declară că își asumă responsabilitatea alocării banilor.

Loading...

Citește și

Se deschide un NOU TEATRU la Târgu Jiu!

În aproximativ o lună de zile își deschide porțile un nou teatru la Târgu Jiu! …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.