Eliberarea certificatelor de urbanism, în aer la Motru! Ajutor cerut la Prefectură


De trei săptămâni, actele de urbanism ce trebuie eliberate de Primăria Motru nu se pot oferi beneficiarilor asta pentru că șefa Serviciului Urbanism a îndeplinit condițiile de pensionare iar, deși salariata a anunțat autoritățile încă de la începutul anului să găsească soluții, acest lucru nu s-a întâmplat. Intrarea femeii în concediu și apoi la pensie a creat un val de nemulțumiri în rândul solicitanților unui act de urbanism de la primărie, oamenii fiind întorși din drum după ce li s-a spus că nu are cine le semna documentele cerute instituției publice. Situația în cauză a ajuns până la Prefectura Gorj, după ce primăria a realizat că situația neluat la timp în serios a creeat un val de nemulțumiri. Primarul localității a cerut ajutor ,,urbanistic” și de la comunele din zonă, lucru rușinos și de nerezolvat.

Situația de la Urbanism poate fi rezolvată ușor dacă salariatei, în prag de pensie, i s-ar prelungi contractul de muncă pentru încă un an de zile. Asta, evident, dacă și salariata este de acord. Primăria a preferat însă varianta lungă, știind că angajata a fost șicanată în ultimul timp și împinsă spre pensie, o altă angajată fiind preferată pentru promovarea pe acest post. Din păcate, salariata dorită nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru post iar pentru aceasta se încearcă fel de fel de artificii pentru ca respectiva să ajungă unde trebuie.
Grav este că solicitanții unui act de urbanism din municipiu au de suferit, mai ales că vine perioada de iarnă iar cetățenii nu se pot apuca de lucrări în lipsa unui act eliberat de serviciul amintit.

Șut la pensie să ajungă în locul vacant rudele

Acesta nu este singurul caz din Primăria Motru în care salariații sunt forțați să iasă la pensie cât mai repede scopul fiind de a se ocupa posturile cu preferații șefului administrației locale. Un alt exemplu este cel de la Serviciul Agricol, unde Constantin Tutilă șeful serviciului cu o vechime de aproape 30 de ani în instituție a fost trimis forțat la pensie pentru ca postul să revină cumnatului edilului local, Minel Pasăre.
Rămâne de văzut cum se va rezolva problema, atâta timp cât nici Prefectura Gorj nu a putut să ajute instituția publică în înlocuirea șefei de la Urbanism. În lipsa unui specialist cum cere legea, toate actele eliberate de o persoană necorespunzătoare pe post pot fi anulate.

loading...
Loading...

Citește și

CONCURS pentru postul de MANAGER al SJU. Când va fi organizat

Şefii judeţului au demarat procedurile pentru organizarea concursului pentru postul de director al Spitalului Judeţean …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: