sâmbătă , 20 aprilie 2019 - 17:20

EMC Roșia-Rovinari, cu cei mai mulți bani la armonizare! Maximul nu va depăși 350 de lei/angajat la salariul de bază


Comisia de Negociere a CCM, întrunită luni în ședință, a stabilit cum se vor împărți cei 25 de milioane de lei brut pentru fiecare unitate din Complexul Energetic Oltenia, în funcție de numărul de salariați, la cea de-a doua armonizare salarială din cadrul societății de stat. Fiecărui angajat îi revine, conform celor stabilite de comisie, un minim de 100 de lei la armonizarea ce va fi realizată în aprilie, maximul fiind de 350 de lei pentru fiecare salariat, raportat la salariul de bază. Cei mai mulți bani s-au atribuit Exploatării Miniere de Carieră Roșia-Rovinari, în timp ce situația pentru salariații ELCFU se va soluționa prin acorduri.

Contractul Colectiv de Muncă a fost semnat săptămâna trecută dar munca membrilor Comisiei de Negociere a CCM nu s-a încheiat. Luni, comisia s-a întrunit într-o nouă ședință în care s-a stabilit, într-un timp destul de scurt, cum se va împărți fondul de 25 de milioane de lei pentru cei 13.251 de salariați ai CE Oltenia. Fondul de 25 de milioane de lei este însă brut iar din el vor fi scăzute contribuțiile la stat, se specifică la începutul tabelului.

Pentru cei 3651 de salariați de la EMC Roșia-Rovinari comisia a atribuit cea mai mare sumă de bani. Este vorba despre 6.898.571 lei. TESA EMC Roșia-Rovinari are însă un număr considerabil de persoane, adică 323, pentru acești salariați urmând să se împartă peste 610.000 de lei. La Cariera Roșia, care numără 986 de angajați se vor împărți luna viitoare peste 1,8 milioane de lei, cu condiția ca fiecare salariat să primească la armonizarea trecută dar și la asta un minim de 100 de lei și un maxim de 350 de lei raportat la salariul de bază. La Cariera Pinoasa care deține 536 de angajați va ajunge și se va regăsi în salariile pe aprilie peste un milion de lei, la Cariera Tismana peste 1,3 milioane, aici lucrând 704 angajați, iar la Cariera Rovinari care are 378 de salariați se vor atribui peste 714.000 de lei.

TESA de la Direcția Minieră, peste 160.000 de lei la armonizare

UPR Utilaje Miniere a CEO va obține peste 258.000 de lei pentru cei 137 de salariați, din totalul de 25 de milioane de lei brut câștigați în noul CCM, în timp ce TESA de la Direcția Minieră, ce numără 85 de angajați, va avea la dispoziție pentru această armonizare 160.608 lei.
Pentru EMC Motru, cu un total de 2203 angajați, se va împărți peste 4,1 milioane de lei astfel: pentru sediul EMC se vor da 226.740 de lei, asta pentru cei 120 de salariați TESA de aici, pentru Cariera Husnicioara cu cei 418 angajați se va atribui peste 789.000 de lei, pentru Cariera Lupoaia cu 691 de angajați se vor împărți peste 1,30 milioane de lei iar pentru Cariera Roșiuța cu 974 de angajați se vor împărți peste 1,84 milioane de lei.

EMC Jilț împarte 3,41 milioane de lei luna viitoare

Exploatarea Minieră Jilț cu 1806 angajați va avea de împărțit, prin aceeași metodă aplicată și la prima armonizare, 3,41 milioane de lei. TESA EMC Jilț, cu 231 salariați, are de consumat peste 436.000 de lei, Cariera Jilț Nord cu 737 peste 1,39 de milioane de lei iar Cariera Jilț Sud are la dispoziție 1,58 de milioane de lei pentru cei 838 de mineri.
Departamentul de Conservare Perimetre Miniere cu 188 de angajați va împărți 355.226 lei iar ELCFU cu 521 angajați peste 984.000 de lei.

612 TESA la sediul CEO

Cei 612 angajați TESA de la sediul companiei din Târgu-Jiu au și ei o armonizare de 1.156.375 de lei, care va fi operată luna viitoare în timp ce energeticienii de la SE Craiova II, 590 de persoane, vor avea mai puțini bani de împărțit decât TESA companiei. 1,11 milioane de lei vor avea de armonizat energeticienii de la Craiova II, în timp ce colegii lor de la SE Rovinari vor avea de armonizat 2,61 de milioane de lei, aici prestând 1385 de angajați. Suma mai mare ca la Craiova II va obține SE Ișalnița asta deoarece are 650 de angajați, adică 1,22 milioane de lei de împărțit, în timp ce SE Turceni, cu 1371 de angajați are atribuiți pentru aprilie 2,59 de milioane de lei.
SE Chișcani care are cel mai mic număr de angajați, 32 mai exact, va obține 60.464 de lei brut pentru armonizarea salarială de luna viitoare.

Șapte semnatari ai armonizării

Decizia luată de Comisia de Negociere a fost semnată de către Boza, Bălășoiu și Vasile Dan ca membri ai Directoratului dar și de cei patru lideri care reprezintă cele patru Federații din CEO, Univers(a semnat Marciuc), FNME(a semnat Pîrvulescu), Energetica(a semnat Constantinescu) și Petrom Energie(a semnat Ionescu Gela).

loading...

Citește și

Cu MORTUL la plimbare!

Dosar de moarte suspectă pentru o pacientă decedată în Spitalul Motru, la câteva ore de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.