Femeie beată criță, lovită de mașină


O femeie de 47 de ani, din comuna Licurici, aflată în stare avansată de ebrietate, a ajuns, miercuri, la spitalul din Târgu-Cărbunești, anunțând că ar fi fost lovită de o mașină. Reprezentanții unității medicale au sesizat Poliția.

„La data de 7 august, poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi de către reprezentanţi ai spitalului din localitate, cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o femeie de 47 de ani, din comuna Licurici, care a declarat că a fost victima unui accident rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasa cu un autoturism, din direcţia Hurezani către Licurici, ar fi acroșat-o pe femeia care se angajase în traversarea drumului public, prin loc nepermis și fără să se asigure, cu oglinda de pe partea stângă a autovehiculului.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital, de conducătorul auto, cu autoturismul propriu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul femeii, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: