Fetiță de doi ani, rănită în accident! Un elicopter SMURD a intervenit de urgență


Un accident grav a avut loc joi, în comuna Țânțăreni. Trei persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit violent. La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Gorj, ambulanțe, dar și un elicopter SMURD, care a aterizat pe carosabil. „Din cercetările efectuate la fața locului s-a constatat faptul că un tânăr de 26 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Țânțăreni, din direcţia Filiași către Târgu-Jiu, încercând să evite o motocicletă care i-a ieșit în față de pe partea dreaptă a direcției de mers, a lovit din spate un autoturism, condus de o tânără de 22 de ani, din comuna Brădești. În urma impactului a rezultat rănirea a două femei de 50 și 20 ani, precum și a unei minore de doi ani, toate din comuna Țânțăreni, în calitate de pasageri în autoturismul condus de bărbat. La fața locului s-au deplasat două ambulanţe, o autospecială SMURD și un elicopter SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale celor trei victime, care erau conștiente, elicopterul urmând a o transporta pe minoră la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșitii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Inițial, elicopterul a fost solicitat pentru femeia de 50 de ani. „La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că, în urma impactului a două autovehicule, au rezultat trei victime. În timp ce femeia era urcată în elicopter, starea fetiței s-a agravat și s-a luat decizia ca aceasta să fie transportată de elicopter. Cele două femei au fost transportate cu ambulanțele la spital. Fetița și femeia în vârstă de 50 de ani au fost transportate la spitalul din Craiova, iar femeia de 20 de ani la spitalul din Filiași”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Prima zi fără telefon în trafic a adus primele amenzi usturătoare, în Gorj

Conversaţia telefonică a unor șoferi a fost întreruptă brusc de polițiștii gorjeni, care au aplicat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: