Finul lui Toni Greblă, așteptat la ÎCCJ


Omul de afaceri Ion Bîrcină, finul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, este așteptat, joi, la ora 13.00, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. La ultima înfățișare, instanța supremă a stabilit două termene, pe 8 și 16 noiembrie, în dosarul care vizează infracțiuni de corupție.

În același proces este judecat și fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Olosz Gergely. Finul fostului judecător al Curţii Constituţionale, Ion Bîrcină, așteaptă sentința finală, după ce în martie, anul trecut, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti l-au condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu executare. În total, cinci persoane sunt judecate în acest dosar. Olosz Gergely a primit trei ani de închisoare cu exectutare pentru trafic de influenţă în formă continuată. Acuzația este că, în perioada în care a fost preşedinte al ANRE, ar fi ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase. Ion Bîrcină a fost suspectat de Direcția Națională Anticorupție că ar fi dat șpagă pentru contracte în energie. Ceilalţi trei inculpaţi din dosar, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea, au primit închisoare cu suspendare. În rechizitoriu, procurorii au stabilit că, în perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. În schimbul banilor, Olosz Gergely ar fi lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA. Bîrcină este judecat și în dosarul lui Toni Greblă, pentru infracțiuni de corupție, în care prima instanță a dispus achitarea.

loading...
Loading...

Citește și

FOTO: Ei sunt câştigătorii titlurilor de Miss & Mister la Balul Bobocilor de la Colegiul Național Ecaterina din Tg-Jiu

În urma concursului de frumusețe organizat de Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu, vineri seara, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: