Fișe medicale eliberate ilegal, descoperite de polițiști


Polițiștii din întreaga țară au deschis peste 50 de dosare penale, la nivel național, pentru eliberarea de fișe medicale în mod ilegal. Controale vor fi făcute și în județul Gorj. „În urma activităților de verificare, polițiștii au efectuat investigații în cadrul a 55 de dosare penale, în care sunt vizate infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în curs. Aceste activități vor continua și în perioada următoare”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice au demarat o acțiune de verificare, la nivel național, pentru verificare modalității în care sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea/preschimbarea permisului auto, permisului de port-armă, atestatelor profesionale, obținerea ajutorului social, realizarea dosarelor de pensionare pe caz de boală. „Există indicii că fișele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele și analizele medicale necesare. Din cercetările efectuate de polițiști au reieșit următoarele activități ilegale: consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fișe medicale de către asistenți medicali, după care fișele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate și parafate de către medicii specialiști; eliberarea de fișe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului; consemnarea pe fișele medicale a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă; avizarea fișelor medicale de medicii specialiști ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obținerea permisului de conducere să fie consultate; falsificarea fișelor medicale de către persoane ce dețin cunoștințe avansate de operare a tehnicii de calcul; obținerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic; promisiunea obținerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influență asupra cadrelor medicale din unitățile spitalicești; solicitare de sume de bani de la pacienți de către medici pentru a semna și parafa fișele medicale”, se mai precizează în comunicatul IGPR.

De remarcat sunt situațiile în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/preschimbat permisul de conducere, acțiuni ce pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice. În conformitate cu prevederile Ordinului Nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetățenii sunt obligaţi să efectueze acest examen medical.

loading...
Loading...

Citește și

Dezvăluire șocantă în cazul crimei din Piața Centrală Târgu-Jiu! Mesajele pe care le-a postat autorul faptei pe rețelele de socializare, înainte de omor

Bărbatul din Târgu-Cărbunești, arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Gorj, pe 1 ianuarie, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.