Fiul fostului director al UATAA Motru vrea să facă FABRICĂ de CUIE, în municipiu!


• Terenul pentru viitoarea fabrică, concesionat

În decembrie, o societate comercială cu sediul în județul Ilfov, reprezentată de Mihai Gabriel Schintee, fiul fostului director al UATAA Motru, Ilie Schintee, a solicitat Consiliului Local concesionarea unei suprafețe de teren în oraș, pentru construirea unei fabrici de cuie. Se dorește, mai exact, 1000 de mp în zona Aleea Teilor, pe lângă fosta stație de betoane a municipiului, solicitare aprobată în unanimitate de consilieri. Aleșii au pus însă unele condiții.

În ultima lună a anului trecut, SC SOMA SOCIAL SRL, firmă din județul Ilfov, specializată în IT, a solicitat în scris Consiliului Local Motru să primească un teren concesionat pentru realizarea în localitate a unei fabrici care să se ocupe de producerea cuielor. Solicitarea i s-a aprobat în scurt timp, autoritățile dar și aleșii fiind interesați să aducă investitori, care nu s-au prea înghesuit, în localitate. Aleșii au pus însă niște condiții, pentru a oferi terenul solicitantului, adică s-a impus ca această concesiune să fie făcută pe minim 10 ani, să se creeze 7 minim noi locuri de muncă pe întreaga perioadă a concesiunii, iar prețul de pornire la licitație pentru concesiune să fie stabilit de evaluator, pentru zona respectivă. Mai mult, s-a deschis o poartă și pentru alți investitori din localitate, interesați pentru extinderea afacerilor lor.

Schintee JR a ochit un teren bun

Urmează procedura de scoatere, în cel mai scurt timp, a terenului dorit la licitație, dar nu numai Schitee poate participa la aceasta, ci și orice alt investitor, avându-se în vedere că în aceea zonă există un depozit de materiale, o cofetărie și o fabrică de pâine. Este posibil ca și administratorii acestor unități să fie interesați de acest teren. Este însă pentru prima dată în acest mandat când se scoate la concesiune un teren din Motru pentru producție, dându-se posibilitatea investitorilor să creeze locuri de muncă în oraș.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Un comentariu

  1. Domnule ziarist,vreau sa va informez ca fiul meu nu „a ochit ” un teren bun,el a solicitat sa concesioneze 1000 metri patrati pentru constructia fabricii,si doar aici a avut primaria teren. El a solicitat suprafata in discutie inca din 1 septembrie 2017. In aceasta locatie mai sunt construite niste garaje,oare proprietarii lor vor concesiona terenul ocupat? Nu am inteles ce ati gasit senzational in concesionarea unei suprafete de teren care de zeci de ani sta nefolosita. Da, am si alte cunostiinte care ar dori sa faca ceva in Motru numai ca Primaria nu are unde sa le ofere teren.Cu stima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: