miercuri , 11 decembrie 2019 - 10:24

Fiul sindicalistului Pisc Scrădeanu, după ce a fost încătuşat pentru că a strâns de gât un poliţist: „Bă, io lucrez în Parlamentul României şi vă dau afar’ din Poliţie”

pisc-cosmin-x

Beizadeaua sindicalistului Ion Pisc Scrădeanu, preşedintele Federaţiei Energetica, are mari probleme cu legea, fiind la un pas de a fi condamnat definitiv pentru o altercaţie pe care a avut-o cu mai mulţi poliţişti, în Tg-Jiu, chiar în dimineaţa Crăciunului, în 2012. Cu toate că i-a înjurat pe toţi poliţiştii veniţi la locul unde avusese loc un accident de circulaţie, iar pe unul l-a strâns de gât şi i-a rupt manşeta reflectorizantă, magistraţii gorjeni au fost extrem de permisivi cu acesta – procurorul nu a propus nici o măsură preventivă împotriva sa iar Judecătoria Tg-Jiu l-a condamnat la câteva luni, cu suspendare, deşi mai avea o condamnare definitivă, tot cu suspendare.

Povestea lui Cosmin Pisc Scrădeanu e de fapt o telenovelă care capătă accente dramatice în momentul în care doi copii, adică fiica sa, pe care o are cu una din fostele iubite, şi băieţelul Dianei Şorop, tânăra decedată în urmă cu două luni, şi familiile acestora sunt ţinuţi în şah de capriciile beizadelei.

Traseul infracţional al lui Cosmin Pisc Scrădeanu este de speriat!

Prima victimă, un poliţist. Era noaptea de Crăciun a anului 1999. „Subofiţerul de poliţie Aurelian Trancău a primit un cap în gură de la fiul sindicalistului Pisc”, aşa sunau ştirile din presa vremii, însă lucrurile s-au dovedit a fi mult mai grave. Incidentul s-a petrecut chiar în centrul oraşului Tg-Jiu, în apropierea unei discoteci în vogă la acea vreme. Poliţistul Trancău a fost bătut crunt de câţiva tineri, Pisc fiind cap de afiş. Subofiţerul a fost internat în spital cu diagnosticul policontuzie prin agresiune individuala (buza inferioara, nas, pomeţii obrajilor), fractura glezna stânga cu deplasare. Şase luni a stat poliţistul prin spitale, iar în final a rămas infirm pe viaţă. Beizadeaua sindicalistului Pisc a fost reţinută doar câteva ore. Dosarul penal în care fusese acuzat de ultraj a stat doi ani la poliţie, până în ianuarie 2001, ca, mai apoi, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Gheorghe Roibu, cel care a instrumentat cazul să ajungă la concluzia că, de fapt, poliţistul Trancău a fost cel care l-a lovit pe Pisc, aşa că şi-a declinat competenţa către Parchetul Militar Craiova care l-a anchetat pe subofiţer pentru comportare abuzivă. Cât priveşte piciorul rupt al poliţistului şi contuziile de pe faţa acestuia, fostul magistrat a explicat că subofiţerul a alunecat pe bordura îngheţată.

Al doilea dosar de ultraj, aceeaşi poveste

pisc-cosmin2

„Spaima poliţiştilor” a lovit din nou (la propriu), peste exact 13 ani,  în noaptea de Crăciun a lui 2012. Smardoiul Cosmin Pisc a fost chemat de un prieten, pe o stradă din Tg-Jiu, în locul în care acesta îşi tamponase maşina şi de cum a ajuns „s-a manifestat violent, atât prin limbaj cât şi prin gesturi” faţă de agentul de poliţie rutieră care efectua primele verificări. Datorită acestui incident, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de la biroul de ordine publică al poliţiei, aflate în serviciu la orele 5 dimineaţa. Pe tot parcursul cercetărilor la faţa locului Pisc nu a dorit să se legitimeze pe motiv că nu stă de vorbă cu „miliţienii”. În momentul în care prietenul său a fost introdus într-o maşină a poliţiei pentru a-i fi verificate datele de identitate prin staţie, Pisc a devenit violent şi l-a luat de gât pe agentul Gheorghe Cosmin Zăvoi, iar în momentul în care acesta a reuşit să se desprindă, beizadeaua l-a prins de mâneca uniformei „cu intenţia de a-l lovi”, şi i-a rupt manşeta reflectorizantă. În acel moment a fost încătuşat de poliţişti şi dus la sediul Poliţiei Tg-Jiu, însă, şi aici, circul a continuat şi de înjurăturile lui Pisc nu a scăpat nici un poliţist aflat la acea oră, a dimineţii de Crăciun, la serviciu. Manifestările violente ale lui Pisc au fost înregistrate cu telefonul de către unul din poliţişti, iar imaginile au ajuns la dosarul cauzei, instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie din cadrul DGA. Deşi agentul agresat de Cosmin Pisc doar l-a amendat contravenţional pe acesta cu 1.500 de lei, fiul sindicalistului l-a ameninţat pe poliţist că „lucrează în Parlamentul României şi-l va da afară din poliţie.” Tot timpul cât i s-a solicitat să se legitimeze, Pisc a susţinut că se numeşte Gianni Morandi, (actor şi cântăreţ italian). În momentul în care a fost audiat în dosarul de ultraj şi sfidare a organelor judiciare, Pisc a recunoscut că a adresat injurii şi cuvinte jignitoare unor poliţişti din cauză că a fost agresat fizic de către aceştia, şi nu a admis că l-a strâns de gât şi i-a rupt uniforma agentului Zăvoi.
La acest dosar a fost conexat un altul în care Cosmin Pisc Scrădeanu era cercetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, având acest drept suspendat. În final, după un an şi patru luni, în aprilie 2014, dosarul a ajuns la Judecătoria Tg-Jiu şi, în ianuarie, după ce i-a fost schimbată încadrarea juridică, Pisc a fost condamnat la …9 luni de închisoare cu suspendare, deşi…

Mai are o condamnare de doi ani cu suspendare

Pisc avea un permis de conducere emis în SUA şi nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României, iar în iulie 2011 poliţiştii bucureşteni i-au întocmit dosar penal pentru acest lucru. Decizia definitivă a instanţei în acest caz a fost de doi ani de închisoare cu suspendare, soluţia fiind pronunţată la finele anului trecut.
Dosarul în care Pisc l-a lovit pe poliţistul Zăvoi se află pe rolul Curţii de Apel Craiova şi are termen pe 30 septembrie, însă există premisele ca sentinţa să nu fie schimbată, întrucât, potrivit procurorilor, agentul de poliţie nu s-a prezentat la Servicul de Medicină Legală pentru a-i fi eliberat un certificat cu leziunile suferite şi nu a mers la nici un termen al procesului pentru a-şi susţine declaraţiile iniţiale.
În octombrie 2013, când i s-a întocmit unul dintre multele dosare privind infracţiuni de circulaţie, Pisc Scrădeanu a motivat că a condus, deşi nu avea permis, întrucât în dimineaţa respectivă a dus-o de urgenţă pe fetiţa sa la spital pentru că avea febră.

I s-au trezit ins­tinctele paterne

diana-sorop-pisc

De fapt, Cosmin Pisc Scrădeanu nu are nici o treabă cu fetiţa sa, mai mult îi face viaţa un coşmar mamei acesteia. Din momentul în care instanţa trebuia să stabilească pensia alimentară, „angajatul Parlamentului” a depus documente care atestau că are venituri de doar 800 de lei lunar, aşa că judecătorii au stabilit ca minora să primească doar 200 de lei. În urmă cu două săptămâni, în cadrul unui proces iniţiat de fosta sa iubită, mama fetiţei sale, în scopul de a obţine acordul judecătorilor pentru a pleca în Italia cu minora pentru o săptămână, aceasta a povestit magistraţilor cât de grijuliu este Pisc cu copilul său. „Nu a mai văzut-o de anul trecut. I-a trimis doar un pacheţel cu nişte dulciuri şi două tricouri, dar nu-şi dă acordul să plec câteva zile cu ea în vacanţă”. Cum era de aşteptat din partea magistraţilor gorjeni, extrem de înţelegători când vine vorba de odrasla sindicalistului Pisc, cererea femeii a fost respinsă. Mult mai gravă este situaţia celuilalt copil al beizadelei, un băieţel al Dianei Şorop, tânăra decedată în urmă cu două luni. Copilul nu a fost recunoscut la naştere de Pisc, presupusul tată biologic al micuţului, însă după moartea Dianei, când părinţii acesteia au încercat să obţină curatela minorului sau stabilirea domiciliului acestuia, Cosmin Pisc Scrădeanu s-a opus. Copilul nu a fost ajutat cu absolut nimic de către aşa zisul tată, care acum este parte într-un proces de stabilire a paternităţii.
Curios este de ce magistraţii gorjeni nu ţin cont de cazierul acestuia atunci când dau soluţii în defavoarea copiilor şi a celor ce-i au în grijă şi-i satisfac capriciile acestui individ?

loading...
Loading...

Citește și

S-a terminat cu boieria! Romii din Meteor își astupă singuri gropile din străzi

Locatarii de etnie romă din cartierul târgujian Meteor au pus mâna pe roabe și pe …

12 comentarii

  1. Un agramat si un derbedeu la fel ca tacsu. Erau atat de amarati tiganii astia,de iti era mila sa te uiti la ei. Niste jeguri umane si niste mizerabili. Tacsu era un biet muncitor necalificat la reparatii mori cu gura mare,cea ce l-a propulsat la sindicat. A facut liceul la seral dupa 90 si facultatea prin carciumi si poker pe la Herculane,acest turnator la securitate dovedit. Nu avea cum fiu-su un prost si un mitocan sa nu-i semene. Fata de acesti indivizi legea trebuie sa aiba toleranta 0. S-au inrudit cu Ciurdelul de la CEO si copiii s-au asociat la Bucuresti,unde si-au cumparat cate un penthause din afacerile cu CEO.TRAIM INTR-O LUME DE HOTI SI TICALOSI…

  2. Voi sunteti si nebuni cu ultima aia intrebare din articol…PAI SORA LUI – CORINA PISC SCRADEANU – ESTE CEVA JUDECATOARE SAU CEVA MARISOR PRIN TRIBUNAL. Ati scris 3 pagini degeaba intrebandu-va de ce limbricu’ asta ambulant isi permite orice in orasul asta. Uite de ce…

  3. Pana se va gasi unul odata sa le traga cate un glont in cap jegurilor astora!

  4. Voi cei care comentati,nu va uitati in oglinda sa vedeti daca va vedeti?Cred ca sunteti ca ramele si umblati doar prin pamant,stati trankilo si nu va ambalati ca EU sunt BINE!

    • bai nea pisc cu c dela c….t astia care umbla ca ramele ,nu umbla prin „Merda”(CA AM VAZUT CA STI ITALIANA),muncesc saraci prin pamant si pe pamant ca sa o duca mai bine”LEPRE”ca tine….asa ca tinete bine ca poate nu mai ajungi nici la puscarie….as vrea sa vad cum te mai scoate tactu,din locul „ramelor”

  5. Cat tupeu poate avea acest manelist .

  6. miner de cariera

    un labar la fel ca gunoiu de tac su.

  7. Ti-ai servit azi etnobotanicele ba trankilo? Ca esti ca un butoi plin gata sa explodeze.esti bine bine dar cat ramai asa nu se mai stie.ce oras si ce tara, astia favorizeaza violatorii si violentii.nu se gandesc ca maine poimaine poate il supara si ei pe pisc si isi iau la barba.bravo justitia romana?!?

  8. Stiti ce e foarte trist? faptul ca nenorocitilor astora chiar le e frica de el! Toti de la politisti,procurori,judecatori sunt cu chilotii tremurand si nu iau masuri,cum sufla asta un danf de putoare peste ei,cum se ofilesc toti.nu vedeti ce relaxat e asta pe bancile tribunalului,parca sta cu burtoiu la soare

  9. ARTICOL SPECIFIC „ziaristilor penali Matei ” , iar comentariile imi fac scarba , nu inteleg de unde atata ura in rasa asta , daca a gresit va plati , iar viata intima acestuia nu va priveste.

  10. Ce mizerie de om! Dar ce putea iesi din turnatorul analfabet Dragnea. Si cati sunt asa, vai si amar de tarisoara asta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: