Fiul unui consilier din Târgu Jiu CREIERUL casei solare INTELIGENTE lansată săptămâna trecută!


Un gorjean a reușit să construiască de la zero, împreună cu o echipă de zeci de persoane, casa solară inteligentă sau casa fără facturi lunare! Este vorba despre Mihai Toader Pasti, fiul consilierului local Cristian Toader Pasti.

Acesta a fost felicitat alături de echipa sa chiar de către președintele României Klaus Iohannis, la deschiderea oficială a noii case solare EFdeN Signature, ce a avut loc miercurea trecută, în parcarea Băneasa Shopping City, Șoseaua București – Ploiești.

Echipa EFdeN, din care face parte Mihai Toader Pasti, a reușit să finalizeze noua casă solară EFdeN Signature cu implicarea a peste 200 de studenți. Cu un design modern, eficientă energetic, inteligentă și automatizată, casa este proiectată și construită de o echipă interdisciplinară formată majoritar din studenți, fiind rezultatul muncii de un an și jumătate. Printre ei se numără și fiul consilierului local Cristian Toader Pasti.

Mihai Toader Pasti este Cofondator și General Manager al EFdeN, a cofondat energiaTa și este pasionat de arhitectură, inginerie și design de produs. Este Aspen Fellow, Eisenhower Fellow și Global Shaper, face parte din ”Forbes 30 sub 30”, ”Top 100 oameni şi idei care mişcă România” și ”100 de fețe ale inovației”.Acesta s-a ocupat îndeaproape de noua casă solară care va reprezenta România la competiția internațională Solar Decathlon Middle East 2018, Dubai, în noiembrie. La deschiderea noii case solare EFdeN Signature a participat și președintele României, Klaus Iohannis.

„Este pentru prima dată în mandatul meu de Președinte când am ocazia să particip la inaugurarea unui astfel de proiect. Vorbim aici despre un spațiu de locuit inovator, confortabil, automatizat, rezistent la ploaie, care produce mai multă energie decât consumă și care este rodul muncii a peste 50 de tineri studenți, profesori și absolvenți cu preocupări în multiple discipline. Creativitatea și perseverența acestei echipe, care a reușit să aducă la un loc parteneri importanți din mediul academic, dar și din cel privat, reprezintă cea mai bună dovadă că cercetarea din România se află pe mâini bune. De altfel, proiectul dumneavoastră înglobează multe dintre lucrurile care îmi dau speranță pentru viitor.”, a declarant președintele României Klaus Iohannis.

Casa EFdeN Signature va putea fi vizitată în următoarele săptămâni de publicul larg, în parcarea Băneasa Shopping City. Proiectul acestora va reprezenta România la competiţia internaţională Solar Decathlon Middle East 2018, care se va desfăşura în noiembrie, în Dubai.

loading...
Loading...

Citește și

O anumită categorie de gorjeni își primesc banii înapoi pe contribuția la sănătate. Vezi motivul și de când pot fi restituite sumele de bani

Veste importantă pentru gorjeni. Dacă ai plătit contribuţia la sănătate pentru anii 2015-2017 trebuie să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: