FNME aşteaptă 300 de cagulaţi în Piaţa Prefecturii

greva-vineri-1

Sindicaliştii din Federaţia Naţională Mine Energie au continuat şi vineri protestele declanşate, în ziua anterioară, împotriva conducerii CE Oltenia.
Liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie, organizatorii protestului, aşteaptă ca astăzi să strângă în jur de 500 de salariaţi la Tg-Jiu şi spun că au comandat deja cagule pentru cei cărora le este frică să vină la protest din cauză că vor fi daţi afară de la locurile de muncă.
Vicepreşedintele FNME, Constantin Mitrescu, nu a recunoscut că l-a îmbrâncit şi înjurat pe managerul CEO în prima zi de proteste şi a spus că i-a reproşat doar câteva lucruri lui Laurenţiu Ciurel.

mitrescu-fluierici

Aproximativ 180 de mineri şi energeticieni au pichetat şi vineri, pentru a doua zi consecutiv, timp de o oră şi jumătate, sediul Diviziei Miniere din Tg-Jiu, numărul acestora nescăzând semnificativ faţă de prima zi, chiar dacă a fost sfârşit de săptămână.
Pentru astăzi, liderii FNME au declarat că se aşteaptă la mult mai mulţi protestatari, deoarece mai mulţi salariaţi ai companiei energetice le-au cerut cagule pentru a putea veni în faţa sediului Diviziei Miniere, de teamă că ar putea fi recunoscuţi şi daţi afară de la locurile de muncă.
„O să vedeţi că o să vină mai mulţi salariaţi. Am fost contactaţi să facem cagule din pânză pentru că luni vor să vină foarte mulţi salariaţi pentru că, aşa cum s-a spus şi în trecut, pe cei care vor veni să demonstreze paşnic o să-i disponibilizeze în cazul unor concedieri colective. FNME a comandat deja 300 de cagule” a declarat Constantin Mitrescu, vicepreşedinte FNME.
Întrebat de jurnalişti despre incidentul în care a fost implicat în prima zi a protestelor, când a fost surprins de camerele de luat vederi cum l-a îmbrâncit şi înjurat pe managerul CEO, sindicalistul a spus că de fapt el l-a salvat pe Laurenţiu Ciurel de furia salariaţilor aflaţi în Piaţa Prefecturii.
„Fără să fi discutat cu organizatorii – vedeţi ce stare de spirit este aici – a intrat în mijlocul protestatarilor. Am sesizat când deja era aici şi unul din colegi a zis «Uite-l pe Ciurel! Hai să-l tupăim!»; pur şi simplu mi-a fost frică cum că o să vină cineva să-l linşeze, să-i facă ceva şi m-am dus să-l scot din perimetru şi să-i reproşez comportamentul lui antidemocratic pe care-l are la adresa salariaţilor din companie”, a afirmat Mitrescu.
Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.