Fondul Proprietatea ACUZĂ Ministerul Energiei! „Există suspiciuni de corupție”!


Fondul Proprietatea (FP) a anunțat că se opune prelungirii propuse de Ministerul Energiei a mandatelor actualilor membri ai Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.

Astfel, arată energynomics.ro, FP ”îşi exprimă indignarea şi surprinderea” cu privire la amendamentele propuse de Ministerul Energiei la actualele contracte de mandat ale membrilor Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, întrucât acesta ”cresc în mod evident riscul unor potențiale practici corupte şi abuzive, din cauza faptului că elimină sau reduc substanțial câteva dintre obligațiile-cheie ale membrilor Consiliului, care erau prevăzute în contractul anterior”, conform unui comunicat.
Potrivit noului contract propus, membrii Consiliului nu mai sunt răspunzători pentru respectarea obligațiilor de neconcurenţă, conflict de interese, abținerea de a solicita diverse servicii sau păstrarea confidențialității informațiilor obținute în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.
În opinia Fondului, acest lucru sporește foarte mult riscul de corupție în cea mai bună companie de energie a României, lucru ce i-ar putea afecta performanțele prezente și viitoare.
“Noul contract de mandat creează un precedent extrem de periculos, permițând membrilor Consiliului să dețină poziții în conducerea sau în consiliile altor companii energetice. Această situație deschide practic Cutia Pandorei şi ridică îngrijorări serioase cu privire la determinarea şi responsabilitatea de a acţiona în cel mai bun interes al companiei şi de a nu folosi poziţia de membru în Consiliul Hidroelectrica pentru a servi interese personale”, a spus GregKonieczny, CEO şi manager de portofoliu al FP.
Comentând asupra implicațiilor aduse de schimbările în contractele de mandat, Johan Meyer, Co-CEO şi Co-Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a adăugat: “Înțelegem că modificările Ministerului Energiei par a fi anume făcute pentru a permite unui membru propus pentru Consiliul Hidroelectrica să îşi accepte mandatul, după ce, în primă instanță, el a refuzat numirea din cauza conflictului de interese, întrucât deținea o funcţie similară în consiliul altei companii energetice. De asemenea, renunţarea la obligaţiile de neconcurenţă duce la înlăturarea altui caz flagrant de conflict de interese. În esență, modificarea va duce la tolerarea poziţiei altui membru al Consiliului ca director general adjunct al unei companii energetice, care este un competitor direct al Hidroelectrica. Nu poţi servi două sau mai multe interese divergente sau mai mulți ‘stăpâni’ în același timp.”
Aceste acțiuni extrem de grave pot afecta în mod negativ interesele Hidroelectrica şi ale acționarilor săi, lăsând ușa larg deschisă potențialelor practici de corupție şi apariției altor «băieţi deştepţi» care vor secătui resursele Hidroelectrica”, a conchis Konieczny.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: