Fondul Proprietatea CAUZEAZĂ probleme în Energie!


Ministerul Energiei, acționar majoritar al Hidroelectrica, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu ”posibilele pierderi financiare ale companiei”, acuzând public Fondul Proprietatea, acționar minoritar, de blocaje aduse la nivelul managementului producătorului de energie.

Mandatele actualilor membri ai directoratului Hidroelectrica au expirat începând cu data de 25 iunie, compania funcționând în ultimele două zile fără acest for de conducere.
”În această situație de dezechilibru s-a ajuns ca urmare a refuzului constant al reprezentantului Fondului Proprietatea de a participa la ședințele Consiliului de Supraveghere (CS), programate anterior datei de 25 iunie. Pe ordinea de zi a întrunirilor CS au figurat propunerile de completare a numărului de membri ai CS și de numire a membrilor Directoratului Hidroelectrica”, arată o scrisoare deschisă a Ministerului Energiei.
Potrivit Legii 31/1990 și a statutului Hidroelectrica, o decizie a Consiliului de Supraveghere se poate lua în prezența a minimum cinci membri din totalul de șapte, condiție pentru asigurarea cvorumului.
În prezent, în urma demisiei a doi membri, în CS activează doar cinci membri.
”Astfel, prezența reprezentatului Fondului Proprietatea în CS este absolut necesară pentru asigurarea cvorumului de ședință, în vederea numirii membrilor directoratului”, spun oficialii Ministerului Energiei.
În lipsa cvorumului în Consiliul de Supraveghere, cauzat de neprezentarea membrului FP, Ministerul Energiei a propus o nouă soluție pentru depășirea acestei situații de impas.
”Astfel, cea mai recentă soluție avansată de acționarul majoritar a fost organizarea AGA pentru ocuparea posturilor vacante din CS, în conformitate cu prevederile Art. 121 din Legea 31/1990. Și de această dată, Fondul Proprietatea a respins soluția Ministerului Energiei de normalizare activității companiei Hidroelectrica”, mai arată Ministerul Energiei.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: