Foștii primari de Drăguțești, Modroiu și Moșoiu, în fața sentinței definitive în dosarul de abuz în serviciu în formă calificată!


O instanță a Curții de Apel Craiova s-a pronunțat ieri în dosarul de abuz în serviciu în formă calificată în care au fost trimiși în judecată în 2016 doi foști primari ai comunei Drăguțești. Judecătorii din Dolj au decis să lase în picioare sentința instanței de fond, respingând recursurile declarate în cauză, motiv pentru care Ion Modroiu rămâne cu sentința de 2 ani cu suspendare iar Vasile Moșoiu cu o simplă amendă administrativă.

Ion Modroiu, fostul edil al comunei Drăguțești, a fost condamnat, pe 14 iulie 2017, de o instanță a Judecătoriei Târgu-Jiu, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost judecat pentru abuz în serviciu în formă calificată, pentru trei acte materiale. Sentința are și un termen de încercare de 4 ani și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 1 an de zile.
Verdict s-a dat și în cazul fostului primar, Vasile Moșoiu, acesta scăpând destul de ieftin, cu o amendă administrativă.
În acest dosar au mai fost judecați Nicolae Isar, dirigintele de șantier, care a primit tot 2 ani cu suspendare și un termen de încercare de 4 ani pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată dar și afaceristul Valentin Frunză. Sentința pentru cel din urmă a fost similară cu a lui Isar.
„Încetează procesul penal şi aplică inculpatului Moşoiu Vasile sancțiunea administrativă, respectiv, 1.000 lei amendă administrativă. Dispune înregistrarea sancţiunii administrative în cazierul judiciar. Constată recuperat prejudiciul în cuantum de 43.406,92 lei pentru care s-a constituit parte civilă Consiliul Local Drăguţeşti faţă de inculpatul Moşoiu Vasile şi ia act că partea civilă nu se mai constituie parte civilă faţă de acest inculpat”, au decis magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu, în urmă cu doi ani.

Obligați la plata onorariilor de expertiză

Fostul primar Modroiu și Nicolae Isar, alături de afaceristul Frunză, trebuie să achite suma de peste 250.000 lei către Consiliul Local Drăguțești. „(…) admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Consiliul Local Drăguţeşti și obligă inculpații Modroiu Ion, Isar Nicolae şi Frunză Valentin, în solidar, la plata sumei de 251.349,76 lei către partea civilă. Obligă inculpatul Frunză Valentin la plata sumei de 750 lei reprezentând diferenţă onorariu raport expertiză aşa cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 04.06.2014 (…) obligă inculpații Modroiu Ion, Isar Nicolae, Frunză Valentin şi Moşoiu Vasile la plata a câte 2.000 lei de la fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare statului. Cu apel”, au anunțat atunci magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. Ieri însă această sentință a devenit definitivă.

Tranzacții ilegale cu banii statului

Povestea cu iz penal a început în anul 2007, când primar în comuna Drăguţeşti era Ion Modroiu. La vremea respectivă s-au solicitat bani de la stat pentru realizarea unui pod peste Jiu şi a două podeţuri. Primăria Drăguţeşti a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale circa 1,6 milioane de lei. Administraţia din Drăguţeşti a optat, în 2007, la atribuirea contractului prin negociere directă asociaţiei Cosgeorgi SRL&Energoconstrucţia SRL. Cele două firme cărora le-a fost atribuit contractul pentru realizarea lucrărilor au fost implicate în mod direct în frauda comisă, potrivit anchetatorilor. Acestea făceau schimb, în mod fictiv, de materiale de construcţii care, în realitate, nu fuseseră cumpărate niciodată la realizarea lucrărilor, fiind folosite materiale de o calitate inferioară celor trecute în documentele oficiale. Termenul de finalizare nu a fost respectat, iar lucrarea a rămas nefinisată, cu toate că banii au fost încasaţi. Sentința de la Judecătoria Târgu-Jiu poate fi atacată cu apel.

loading...
Loading...

Citește și

Ajutor pentru Daniel! Campanie de donare de sânge a CEO, la propunerea sindicatelor din Dolj! Majoritatea salariaților nu sunt compatibili ca donatori

Accidentul de muncă petrecut joi seara la SE Ișalnița, victimă căzând salariatul Daniel Săceanu, de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: