miercuri , 11 decembrie 2019 - 10:13

Fostul director Braia, dator la CEO – situaţia primelor de vacanţă, în analiza CEO

alexandru-braia

Fostul director al carierei Peşteana nu este singurul salariat care va trebui, după cum susţin surse sindicale, să dea înapoi companiei o parte din prima de vacanţă şi indemnizaţia de concediu. Alexandru Braia a beneficiat de 60 de zile de concediu medical, în perioada în care a fost schimbat din această funcţie, mai spun sursele citate. Prin urmare, fostul director nu ar mai fi trebuit să beneficieze de indemnizaţia de concediu de odihnă şi prima de vacanţă. Acesta precizează: „Nu ştiu exact cât trebuie să dau înapoi… anul trecut nu erau astfel de probleme. Şi acum sunt în concediu medical, pentru că sunt bolnav, din păcate. Dacă este în conformitate cu Codul Muncii, asta este. Dar, deocamdată nu am fost anunţat şi nici nu ştiu suma pe care trebuie s-o dau înapoi sau dacă trebuie s-o dau înapoi”, a declarat fostul director Alexandru Braia.
Indemnizaţia de concediu, transmite administraţia CEO, se acordă în funcţie de zilele efectiv lucrate. În situaţia fostului director de la Peşteana ar mai fi şi alţi salariaţi care au avut funcţii de conducere în cariera Roşiuţa. În acest sens, conducerea CE Oltenia aşteaptă o analiză din teritoriu, datele privind situaţiile tuturor salariaţilor fiind transmise de şefii de unităţi din cadrul companiei.

De returnat

În privinţa fostului director de la Peşteana, suma vehiculată pe care trebuie s-o returneze companiei este de 5.000 de lei brut, adică aproximativ 3.000 de lei net,  la un venit de aproximativ 100 – 150  de milioane de lei vechi, incluse fiind aici şi drepturile  de care a beneficiat  în perioada în care a fost director, printre care şi indemnizaţia concediului de odihnă şi, implicit, prima de vacanţă. De menţionat este faptul că prima de vacanţă reprezintă 75% din indemnizaţie.

loading...
Loading...

Citește și

S-a terminat cu boieria! Romii din Meteor își astupă singuri gropile din străzi

Locatarii de etnie romă din cartierul târgujian Meteor au pus mâna pe roabe și pe …

Un comentariu

  1. Art. 145 alin. 2 din Codul muncii republicat prevede faptul ca durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul individual de munca cu respectarea legii si a contractelor colective aplicabile si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.

    In consecinta, salariatul care a lipsit de la serviciu o parte din anul calendaristic, fiind in concediu medical sau in concediu fara plata, nu are dreptul la acea parte din concediul de odihna aferent perioadei nelucrate din acel an, deoarece salariatul nu a prestat munca in perioada respectiva, contractul lui de munca fiind suspendat de drept ca urmare a concediului medical sau prin acordul partilor pentru concediu fara plata, si nu trebuie ca, prin intermediul concediului de odihna, sa-si refaca forta de munca.

    Dispozitia legala: “se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic” nu mai este aplicabila in ceea ce priveşte concediul medical, dupa ce Curtea Europeana de Justiţie, printr-o hotarare preliminara pronunţată la data de 20 ianuarie 2009, interpretand dispoziţiile art. 7 din Directiva 2003/88, a precizat urmatoarele:

    1. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispozitii sau unor practici naţionale care prevad ca dreptul la concediul anual platit se stinge la expirarea perioadei de referinta si/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul naţional chiar si in cazul in care lucratorul s-a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr-o parte din aceasta si incapacitatea sa de munca a continuat pana la incetarea raportului sau de munca, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit.

    2. Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispoziţii sau unor practici nationale care prevad ca, la incetarea raportului de munca, nu se acorda nici o indemnizatie pentru concediul anual platit neefectuat lucratorului care s-a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr-o parte din aceasta si/sau in toata perioada de report sau intr-o parte din aceasta, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit.

    Prevederile art. 145 alin. (2) din Codul muncii republicat sunt in contradictie cu prevederile Directivei nr. 2003/88/CE, conform interpretarii Curtii Europene de Justiţie, situatie in care, in baza art. 148 alin. (2) din Constitutia României, se aplica prevederile directivei.

    Conform art.148 alin. 2 din Constitutia României „ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

    Potrivit jurisprudenţei Curţii, aplicarea regulii comunitare cu efect direct nu este conditionata de abrogarea formala a regulii nationale contrare. In consecinta directa a acestui fapt, chiar daca art. 145 alin. 2 din Codul muncii republicat nu a fost modificat, durata concediului de odihna nu mai este afectata de concediul medical.

    Hotararea Curtii Europene de Justitie este obligatorie pentru instantele din România, iar dispozitiile art. 145 alin. 2 din Codul muncii conform carora concediul de odihna se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat nu mai sunt aplicabile pentru situatiile in care salariatii au fost in concediu medical, concediul medical nu mai diminueaza durata concediului de odihna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: