Fostul șef al Cabinetului Cioloș a numit-o „eroul tăcut”. Colegii din Novaci o văd oaia NEAGRĂ a spitalului! Citește povestea IMPRESIONANTĂ a medicului din Novaci!


Alin Cristian Mituță, fostul șef al Cabinetului lui Dacian Cioloș, a postat ieri pe contul personal de socializare un mesaj despre doctor Alexandra Stoicoiu, medic pediatru confirmat al Spitalului Orășenesc Novaci. Alin Cristian Mituță vorbește în postarea sa despre cât de mândru este de medicul pediatru că a ales să își clădească o carieră în medicină într-un oraș de provincie și cum a devenit aceasta oaia neagră a spitalului pentru faptul o că nu acceptă atenții din partea pacienților. „ Ea e Alexandra si de 6 luni e medic pediatru confirmat. Alexandra a invatat foarte bine, a fost printre primii atat la facultate cat si la rezidentiat astfel ca putea usor sa plece in strainatate sau macar intr-un oras mare din Romania, asa cum fac foarte multi medici tineri ca ea.

Cu toate astea, Alexandra a preferat sa ramana in Romania si, mai mult decat atat, sa vina sa lucreze la spitalul din Novaci, unul din acele orase mici de provincie din multele care exista in Romania, care duc mare lipsa de medici.

Dar chiar mai mult decat de medici, aceste orase si comune mici din Romania au nevoie de oameni onesti, de profesionisti integri care sa radieze in jur acele valori care fac Romania sa se schimbe in bine.

Alexandra e un astfel de model. E doar de 6 luni la Novaci dar a reusit deja sa se remarce prin profesionalismul ei dar si prin faptul ca e singurul medic din spital care nu accepta nici in ruptul capului „cadouri” chiar daca e nevoita sa reziste in fiecare zi reflexelor pacientilor si presiunilor unora dintre colegi care o vad ca oaia neagra care strica piata.
De oameni ca Alexandra avem nevoie ca de aer daca vrem ca Romania sa se schimbe. Avem o datorie sa ii aplaudam si sa ii incurajam pentru ca ei sunt eroii tacuti care fac Romania mai buna in fiecare zi.

Sunt mandru de Alexandra”, a scris Alin Cristian Mituță pe pagina sa de Facebook.

Într-un timp destul de scurt postarea fostul șef al Cabinetului lui Dacian Cioloș a reușit să impresioneze sute de internauți care au ținut să o felicite și să îi transmită multă putere de muncă medicului pediatru Alexandra Stoicoiu.

loading...
Loading...

Citește și

O anumită categorie de gorjeni își primesc banii înapoi pe contribuția la sănătate. Vezi motivul și de când pot fi restituite sumele de bani

Veste importantă pentru gorjeni. Dacă ai plătit contribuţia la sănătate pentru anii 2015-2017 trebuie să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: