Fostul șef al Gărzii Financiare, numit director economic la Spital

spitalul-judetean-targu-jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu are de ieri un nou comitet director, managerul Tiberiu Tătaru luând decizia înlocuirii din funcții a foștilor directori. Au fost schimbați directorii responsabil cu îngrijirile medicale, cel economic și cel medical, fiind înființat și postul de director administrativ.

Gigel Capotă
Gigel Capotă

Mai mulți directori din comitetul director al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost schimbați la propunerea managerului interimar Tiberiu Tătaru. Astfel, medicul Vasile Stănculete a fost înlocuit cu medicul radiolog Daiana Brînzan în funcția de director medical, directorul economic Dumitru Vienescu a fost înlocuit cu Gigel Capotă, fost șef al Gărzii Financiare Gorj. Noul director de îngrijiri medicale este Daniela Fotescu, iar Corina Mihaela Ratcu a fost numită director administrativ al Spitalului Judeţean, funcție nou înființată. Propunerile lui Tiberiu Tătaru au fost acceptate de Ion Călinoiu, șeful Consiliului Județean (CJ) Gorj, în cadrul unei ședințe care a avut loc ieri la Spital. „Astea au fost propunerile, la solicitarea managerului interimar, să aibă o echipă care să poată să răspundă responsabilităţilor din Spitalul Judeţean. Managerul a spus că vrea să-şi facă o echipă şi nu pot să spun că nu putea face treaba cu vechea echipă. Vrea să lucreze în formula asta şi am zis că e bine, dacă a găsit această formulă, având şi girul Colegiului Medicilor, al sindicatelor, inclusiv la şedinţa cu şefii de secţie, s-a precizat că are orientare bună. Această formulă îi sporeşte responsabilitatea managerului şi în faţa Consiliului Judeţean. Are o echipă şi o coordonează ca să rezolve toate problemele”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj.

Brînzan Daiana
Brînzan Daiana

Criteriile de numire și salvarea lui Capotă

Ratcu Bihaela
Ratcu Bihaela

Managerul Tiberiu Tătaru a declarat că și-a dorit să lucreze cu o nouă echipă și că nu are ce să le reproșeze celor schimbați. Nu a oferit prea multe explicații legate de schimbările adoptate. „Director medical este doamna doctor Brânzan, Gigel Capotă este noul director economic al unității medicale. Toate persoanele care au primit astăzi mandate de directori interimari sunt capabile, le-am ales după criterii profesionale. I-am ales după profesionalism şi cred că ne putem interesa cu toţii, să vedem că toate persoanele ce au primit mandate de directori interimari sunt persoane capabile din punct de vedere profesional, pot să facă ceva pentru sistemul de sănătate. Eu nu am avut niciun reproş la adresa vechilor directori, dar eu consider că era nevoie de o întinerire a  comitetului director, lucru care s-a întâmplat. Timpul va spune dacă această decizie a fost bună sau nu. Eu am certitudinea că au un plan de management riguros. Domnul Capotă este un economist desăvârşit care a avut şi susţinerea mea, şi a domnului preşedinte Călinoiu; cu  siguranţă va dovedi că într-adevăr cunoaşte foarte bine măsurile economice de care avem nevoie”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul interimar al SJU Târgu-Jiu. Gigel Capotă a declarat că el a fost cel care i-a solicitat lui Tiberiu Tătaru să îl numească în această funcție, căci nu îi mai plăcea la fostul loc de muncă. După ce Garda Financiară a fost desființată, Capotă a susținut un examen pentru ocuparea unui post la Direcția Regională Antifraudă, dar nu a promovat. Pe 17 martie a fost numit la o nouă instituţie înfiinţată pe plan local, subordonată Autorităţii Naţionale de Turism (ANT). Deși recent a fost numit la șefia unei instituții de promovare a turismului, se pare că acestuia nu i-a plăcut activitatea pe care trebuia să o facă. A reușit! „Atenţia mea, în perioada următoare, va fi axată pentru a asigura criteriile de performanţă  pentru serviciile furnizate. Experienţă am, pentru că am mai fost în acest domeniu. La Bucureşti lucram la Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Am vrut să vin în Gorj pentru că în Bucureşti era greu, am o vârstă. Sunt mulţumit de numire, mai ales că sunt acasă, unde am muncit până acum şi sper să fac treabă”, a declarat Gigel Capotă, actualul director economic al Spitalului Judeţean.

Fotescu Daniela
Fotescu Daniela

Onorați de numiri

Medicii propuși de Tătaru în comitetul director s-au arătat încântați de oportunitatea apărută. „Am acceptat acest post de director medical, deşi ştiu că va fi o muncă grea, din dorinţa de a contribui la rândul meu la o cât mai bună funcţionare a spitalului, pentru realizarea de servicii cât mai bune şi pentru o relaţie medic-pacient tot mai bună.  Nu mă aşteptam să fiu numită, am fost  surprinsă şi onorată de această propunere, pot să spun că m-a copleşit ideea că va fi o muncă aşa de dificilă, o muncă nouă pentru mine, nemaiavând niciodată funcţii de conducere. Cred că am fost aleasă pentru că sunt un om integru, muncitor, care îşi face meseria cu pasiune”, a declarat Daiana Doina Brânzan, noul director medical al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Onorată a fost și Daniela Fotescu, noul director de îngrijiri medicale. „Sunt onorată să fac parte din această nouă echipă managerială. Urmează o perioadă grea, dar avem în acest moment o echipă bine pregătită, am tot optimismul în ceea ce priveşte acreditarea spitalului. Eu sper să fie mai multe lucruri bune, de la o imagine mai bună a spitalului, la o comunicare mai bună. Vrem să avem o îmbunătăţire a actului medical, pacientul să fie mai mulţumit”, a precizat Daniela Fotescu, noul director de Îngrijiri. „Pentru mine este un lucru nou, dar cu echipa care este la momentul actual, sper să  realizăm lucruri mult mai bune, pe care ni le-am  propus, o să le propunem în continuare şi să fie totul ok”, a precizat Corina Mihaela Ratcu, director administrativ al Spitalului Judeţean.

loading...
Loading...

Citește și

O anumită categorie de gorjeni își primesc banii înapoi pe contribuția la sănătate. Vezi motivul și de când pot fi restituite sumele de bani

Veste importantă pentru gorjeni. Dacă ai plătit contribuţia la sănătate pentru anii 2015-2017 trebuie să …

4 comentarii

  1. bravo! oameni noi, tineri speram ca vor face si treaba buna

  2. La primiri urgente îsi bat joc de oameni nu te baga nimeni în seama.Nu doctorii lucratoarele din fata calculatorlui e una cu ochelari bruneta cred ca se drogheaza înjura lumea de ce mai lucreaza acolo

  3. Am fost aseara 23..07.2015.la primiri urgente la ora 21.pt.o problema la mîna un deget rupt si nu mi-au acordat nici o asistenta medicala ( radiografie etc.).A zis o lucratoare la calculator.Dute acasa ca nu ai nimicd-ai cu unguent si îti trece .Am facut radiografie altundeva si degetul e rupt.Cum se numeste asta ce au facut ei ? tiberiu Tataru stie de practicile astea ? Îmi vine sa îi împusc.rusine sa va fie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: