FOTO. ALERTĂ!!! Ce a făcut italianul diagnosticat cu coronavirus, în Gorj, pas cu pas. Unde s-a plimbat și cu cine s-a întâlnit la Tg-Jiu și Drăguțești!


Polițiști, jandarmi, reprezentanți ai DSP și SMURD au descins, marți seara la casa familiei din Bîlteni, acolo unde cetățeanul italian diagnosticat cu coronavirus și-a vizitat socri și l-a lăsat pentru patru zile pe băiețelul său.
Ancheta epidemiologică a avut loc și la Tg-Jiu, la apartamentul pe care italianul îl deține pe strada Unirii.

Cetățeanul Italian, în vârstă de 71 de ani, diagnosticat ci coronavirus, este căsătorit cu una din cele patru fete ale unei familii din Bîlteni. Femeia, în vârstă de 43 de ani, este căsătorită cu cetățeanul italian de 12 ani și au împreună un băiețel în vârstă de 10 ani.

Italianul a ajuns la Bâlteni pe 18 februarie la orele 24,00, împreună cu băiețelul pe care l-a lăsat în grija socrilor și a cumnatei sale, deoarece soția sa nu a venit în țară împreună cu ei. Acesta nu a rămas doar câteva minute la casa socrilor, după care a plecat în Tg-Jiu la apartamentul de pe strada Unirii.

Italianul a rămas patru zile în Tg-Jiu unde a avut mai multe întâlniri de afaceri, iar potrivit relatărilor cumnatei, printre persoanele cu care s-a fi întâlnit s-ar afla și un cunoscut afacerist gorjean. Întâlnirea a avut loc într-un local din centrul orașului.

Cetățeanul italian a mers în această perioadă și la Primăria Drăguțești unde și-a plătit taxele și impozitele, fiind unul dintre proprietarii fostului abator din comună. Aici, în mod normal, a fost foarte aproape de casiera instituției.

Sâmbătă dimineață, pe 22 februarie a.c, a revenit la Bălteni, și-a luat băiețelul și a plecat la aeroportul de la Craiova. Când a ajuns în Italia a fost testat și diagnosticat cu coronavirus, fiind internat, în prezent, într-un spital din Rimini.

Deocamdată, starea de sănătate a cumnatei italianului și a socrilor acestuia este una bună și nu dau semne că ar fi fost infestați cu ceva, a transmis primarul Vasile Vlăduleanu.
”Instituțiile statului sunt aici, oamenii sunt echipați și își fac treaba. Vreau să precizez că familia a anunțat la medicul de aici de la centrul de permanență că au primit vizita italianului”, a declarat primarul de la Bâlteni.

Socrii italianului diagnosticat cu virusul Covid-19, după ce a vizitat România, au fost, marți seara, izolați la domiciliu, unde le-au fost recoltate probe pentru analize. Alte două persoane care au intrat în contact cu italianul s-au dus singure la spital. Raed Arafat a declarat, marţi seară, la Antena 3, că persoanele care au intrat în contact cu italianul bolnav vor intra în carantină.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.